Echipele BM Ciudad Real-THW Kiel și Chekhovskie Medvedi-FC Barcelona Borges se vor întâlni în semifinalele Ligii Campionilor la handbal masculin, conform tragerii la sorți de marți, de la Koln.
În premieră pentru istoria Ligii Campionilor la handbal masculin, semifinalele și finala se vor disputa în cadrul unui Turneu Final Four, care în 2010 va fi găzduit de Lanxess Arena din Koln, în 29 și 30 mai. Arena germană are o capacitate de 19.000 de locuri.
În semifinale, în 29 mai, se vor duela formațiile BM Ciudad Real (Spania)-THW Kiel (Germania) și Chekhovskie Medvedi (Rusia)-FC Barcelona Borges (Spania). Prima semifinală se va derula începând cu ora 16.30, iar cea de-a doua, de la ora 19.00, dar încă nu s-a stabilit care va fi prima dispută din 29 mai.
Finala este programată în 30 mai, între câștigătoarele celor două semifinale.
Deținătoarea trofeului este formația spaniolă Ciudad Real, care a câștigat Liga Campionilor în ultimele trei sezoane.
În actuala ediție a Ligii Campionilor, HCM Constanța a ajuns în premieră pentru România în faza eliminatorie a optuimilor de finală, în care a cedat în fața ungurilor de la MKB Veszprem.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER