Telenovela pentru instalarea unui președinte la timona Rapidului este pe cale să ia sfârșit. Gino Iorgulescu (foto) a acceptat în principiu propunerea lui George Copos, iar la finalul acestui campionat va intra direct în pâine.
Negocierile cu fostul președinte de la FC Național au decurs destul de greu, din cauza condițiilor dure pe care acesta i le-a pus patronului din Grant. Practic, Gino nu umblă cu jumătăți de măsură și vrea ca, atunci când își va lua postul în primire, totul să fie perfect în club. Astfel, George Copos a trebuit să garanteze că atât contractul lui, cât și cele ale jucătorilor și antrenorilor sunt foarte clare, și că bugetul de transferuri va asigura crearea unui lot competitiv. Mai mult, Gino i-a cerut bossului de la ANA să facă un efort financiar și să plătească datoriile clubului, fapt care s-a și întâmplat. Doar după aceea întâlnirile dintre cei doi s-au intensificat și s-a ajuns la un acord de principiu.
Rămâne și Andone?
Un alt lucru aproape rezolvat prin acceptul lui Gino Iorgulescu este rămânerea pe banca tehnică a lui Ioan Andone, indiferent dacă Rapidul prinde până la urmă Europa League sau nu. Continuarea colaborării cu „Fălcosul” ar fi un mare avantaj și pentru Gino Iorgulescu. Cei doi sunt prieteni din anii 80, pe când formau cuplul de fundași centrali ai naționalei României. Oricum, încă din momentul venirii la Rapid, Andone a făcut lobby la Copos pentru aducerea lui Gino ca președinte, din două motive: 1, pentru că și-a dat imediat seama că este mare nevoie la echipă de un lider „uns cu toate alifiile”, și 2, pentru că știa foarte bine calitatea fostului „bancar”. COPOS A DEPUS MEMORIU LA TAS: „Am plătit mii de euro pe traduceri!”
Giuleștenii au trimis motivarea în cazul „Varga – Bălan” la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și așteaptă începerea judecării recursului. „Gata, am rezolvat, am trimis motivarea la TAS, poate începe recursul. Am plătit mii de euro pe traduceri! Am zis că mergem până la capăt și așa facem. Noi suntem oameni de cuvânt, cazul ăsta nu poate rămâne așa”, a declarat Copos (foto). De asemenea, patronul rapidiștilor a menționat că deocamdată nu s-a stabilit dacă Rapid va fi reprezentată sau nu de avocatul belgian Jean-Louis Dupont la Lausanne.
Andone critică LPF
Antrenorul Rapidului, Ioan Andone, s-a arătat nemulțumit de faptul că meciul din deplasare cu Gaz Metan Mediaș a fost programat de LPF la doar 60 de ore de la încheierea celui cu Dinamo. „Și eu trebuie să schimb echipa, pentru că un jucător nu își revine fizic 100% în 60 și ceva de ore. Nu e normal că am fost puși să jucăm miercuri, și în deplasare! Puteam și noi să evoluăm joi, nu cred că era nicio problemă. De exemplu, Gaz Metan Mediaș a jucat sâmbătă și are o zi de odihnă în plus față de noi”, s-a arătat nemulțumit tehnicianul giuleștenilor.
„Roșu” după un an
Rapid era înaintea jocului cu Dinamo singura echipă din Liga I care nu încasase încă în acest sezon vreun cartonaș roșu. Ultimul caz când un giuleștean fusese eliminat de pe teren se întâmplase pe 11 aprilie 2009, când Spadacio a fost trimis mai devreme la cabine în meciul de la Urziceni. Șirul s-a oprit însă duminică seara, când muntenegreanul Vladimir Bozovic a încasat de la arbitrul Hațegan două galbene în două minute.
Ghinion á la Copos: i-a luat foc hotelul!
George Copos a avut ieri, în jurul orei 14:00, o surpriză extrem de neplăcută. Acoperișiul Hotelului Sport pe care îl deține patronul Rapidului în Poiana Brașov a luat foc. Nu mai puțin de patru autospeciale și aproximativ 30 de pompieri s-au mobilizat pentru a stinge incendiul. Spre ușurarea generală, hotelul se afla de ceva timp în renovare și astfel nu existau turiști cazați. Din câte se pare, focul a fost declanșat din cauza neglijenței câtorva muncitori.
6 milioane de euro este bugetul pe care Gino Iorgulescu îl vrea la Rapid pentru sezonul viitor și pe care George Copos se zbate în acest moment să-l asigure 10 ani a fost Gino Iorgulescu președinte la FC Național, „bancarii” jucând în această perioadă trei finale de Cupa României și terminând campionatul, tot de trei ori, pe locul 2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER