Dani Coman, portarul echipei FC Brașov și al naționalei tricolore, a început recuperarea după o rezecție a meniscului suferită în Turcia. Încă o accidentare, încă o recuperare. În total zece. Și, totuși, „Robocop” se gândește la viitor și nu vede la orizont retragerea din fotbal. „Îmi voi reveni și voi fi același portar și om”, „amenință” Coman.
La 31 de ani, portarul spune răspicat că viitorul său e tot sub Tâmpa, că nu se gândește la bani sau la vreun transfer și trece peste accidentări cu o uimitoare putere și încredere: „Mă gândesc că așa a vrut Dumnezeu. Tot ce am de la El este. Familia, liniștea, cariera, El mi le-a dăruit. Nu am cum să mă întreb de ce am fost supus la atâtea accidentări. A fost voia Lui”. Operație de patru minute
La vârsta la care Mutu învață să-și trăiască noua dramă, Coman și-a făcut planuri de viitor: „Medicii mi-au spus că într-o lună voi fi apt 100% și voi reîncepe antrenamentele. Este o perioadă grea, însă voi trece peste ea. Nu am de gând să mă retrag. O să joc atât cât voi crede că nu fac fotbalul de râs”.
Ultima intervenție chirurgicală a fost efectul dorinței lui Coman de a intra mai repede pe teren. „În decembrie m-am operat la menisc și am intrat mai repede decât mi-au recomandat medicii. Situația s-a agravat și așa am ajuns la rezecția de menisc. Operația a durat patru sau cinci minute și nu a fost dureroasă. Mai dureroase sunt recuperarea și faptul că nu sunt pe teren”, dezvăluie Dani.
„Am fost portar de conjunctură la națională”
Prezența sub tricolor e singurul lucru pe care goalkeeperul „stegarilor” nu îl ia în calcul pentru viitor și spune că nu ar avea de unde să se retragă. „Eu am fost mereu portar de conjunctură la echipa națională, nu am fost niciodată un om important. Lobonț a fost mereu numărul unu, iar eu am apărat când el a fost accidentat sau a lipsit.” „Ca să reconstruiești naționala ai nevoie de liniște și răbdare. La noi însă se vrea performanță rapid”
„Voi vedea la vară ce voi face, însă depinde și ce vor dori oamenii de la club”, Dani Coman, portar Brașov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER