Echipele românești au cucerit 30 de Cupe ale Campionilor Europeni. ProSport vă prezintă, de azi, cele mai fascinante povești.
’77-le terifiant pentru istoria României coincide cu anul în care Steaua București zgâlțâie din toate încheieturile handbalul euÂÂÂÂÂÂropean, o replică a „mișcărilor tectonice” din 1968, sezonul primului triumf în Cupa Campionilor Europeni, un thriller provocat de echipa lui Cornel Oțelea.
Sub aripa maestrului sunt Gațu, Birtalan, Munteanu, Drăgăniță, Voina și alți titani, însă, puțin după cutremurul din 4 martie, România e într-o derută teribilă în toate domeniile de activitate. Doar sportul își mai vede agale de pașii lui mărunți, cu Steaua pe post de piston spre vârfurile performanței.
Finală netelevizată în România „E o atmosferă apăsătoare, noi suntem în cantonament la Timișul de Sus, dar trecem lejer în semifinale, la Brașov, de danezii de la Kfum (29-22 în tur – 19-19 retur)”, e de acord să mute la prezent povestirea Nicolae Munteanu. 10 zile de cantonament în sudul Germaniei, în vederea finalei cu monstrul ȚSKA Moscova, sunt ca o compresă pe frunțile încinse în campionatul intern,o evadare dintr-un regim comunist zgârcit cu compensarea campionilor. Și nu e o evadare în imaginar, ci în realitate, iar efectele se deslușesc în marea finală jucată la Sildenfingen în sudul Republicii Federale Germania. „Costă cam 3.000 de mărci transmisia, dar în țară nu vrea nimeni să preia meciul, așa că nici copiii noștri nu vor vedea imagini de la acel meci”, continuă povestirea-jurnal marele portar.
100 de mărci germane și 5.000 de lei Și chiar erau de văzut secvențele, întrucât bucureștenii trec la pas, deși scorul nu o arată (21-20, 14-9 la pauză), de cea mai puternică echipă a URSS-ului, în care evolua nucleul campioanei olimpice. „Prin sală, probabil că sunt câțiva susținători ai noștri, dar nimeni n-are curajul să ne încurajeze. Câștigăm, udăm succesul în holul hotelului cu bere, vin și șampanie, iar la hotel, domnul comandant Drăgănescu ne premiază cu câte 100 de mărci. Cu ce ne-am mai ales? Cu încă 5.000 de lei premiu în țară, dar, mai presus de toate, cu recunoștința oamenilor simpli, de pe stradă. Nu poți face o comparație cu prezentul, e altceva”. La 33 de ani de la episodul din comunism, România mai păstrează umbre din trecut, iar cozile la bilete sunt dovada.
„Țin minte că eram proaspăt căsătorit și din primă am luat ceva util pentru casă, o mașină de spălat” Laurențiu Roșu, component Steaua 1977
DIALOG ÎNAINTEA MECIURILOR IMPORTANTE:
SMS MUNTEANU „Radule, am încredere în tine și în maturitatea echipei! Vei vedea cine va fi cea mai bună din nou. Baftă!” REPLY VOINA „Mersi, Nicule… sper să iasă bine. Vorbim după meci”
LA FINAL
SMS MUNTEANU „Ți-am zis eu! Ai câștigat și azi! Felicitări, și-ți mai spun încă o dată! Ai portar mare… (n.r. – Paula Ungureanu!) REPLY „Am câștigat și acum, dar presiunea e și mai mare cu fiecare victorie”
„Răduleasca?! Are stil!”
Munteanu o consideră pe Paula drept principalul atu al Oltchimului în finala cu Viborg.
O prietenie încărcată cu amintiri de tot soiul s-a perpetuat în timp și dăinuie și în prezent cu tot felul de glume, tachinări și incursiuni în trecut… Cam așa e cimentată legătura dintre Nicolae Munteanu și Radu Voina, doi tipi ancorați și în prezentul handbalului românesc. Fostul mare portar al Stelei și al naționalei nu ratează confruntările capitale ale formației din Vâlcea, dar, înainte cu câteva ore de startul partidelor, pune mâna pe telefon, tastează un mesaj tonic și caută repede litera R. Adică îl caută pe Radu Voina, amicul său, aflat mai-mereu cu sabia deasupra capului.
Duo la Steaua MFA Nu e celebra sabie a lui Constantin Cazacu, cea care a retezat binomul Voina – Munteanu de la cârma Stelei MFA în urmă cu câțiva ani, dar e ghilotina din Zăvoi. „Radu are însă abilitatea necesară de a suporta presiunea exercitată încontinuu. E un mare antrenor și are o trupă valoroasă, care își poate adjudeca trofeul. Noi ne trimitem mesaje înainte și după meci (n.r. vezi sus!), și la final îi spun mereu. Vezi, am avut dreptate!”, ne istorisește actualul secund al naționalei masculine, referindu‑se la preferata sa. Din poartă, bineînțeles. „Răduleasca e un portar care-mi place! Are stil, plasament, mobilitate! Îmi place cum răbufnește după intervenții. Eu eram mai introvertit, ea se descătușează și e foarte bine!”.
Ștafeta e în Vâlcea O descătușare a Paulei poate declanșa contraatacuri fulgerătoare, iar suma contraatacurilor valorificate poate cântări enorm la finele celor două… deja am început să visăm, cum o făceau și băieții din ’77. Ei au reușit, voi?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER