În plină criză financiară, Vasile Turcu pare că s-a resemnat cu gândul că nu prea va putea să-și vândă pachetul său de acțiuni de la Dinamo. În acest sens, patronul de la Romconstruct a găsit și o soluție de avarie. Una filantropică. Astfel, omul de afaceri a declarat că ia în calcul cedarea acțiunilor către suporterii dinamoviști.
Însă are o singură doleanță. Viitorii fani-acționari să nu fie din București. Asta pentru că în Capitală, Turcu a fost mai mult înjurat decât adulat. Chiar el își explică alegerea. „E greu de crezut că o să găsesc pe cineva care să-mi dea banii pe acțiuni. Sunt vremuri grele și nu cred că e cineva care să vrea să intre acum la Dinamo. Dacă nu or să existe doritori, o să donez partea mea suporterilor. Dar nu celor din Capitală, care m-au făcut în toate felurile, ci celor din Ardeal, pentru că acolo sunt adevărații «câini»„, a spus Turcu pentru Pro Sport. Aproape de UTA
Iar gândurile lui Vasile Turcu par legate de această zonă a țării. Dinamovistul dorește să rămână în fotbal, iar pe viitor intenționează să investească la formația arădeană de ligă secundă, UTA. A aruncat chiar și o primă promisiune: „Modelul pe care doresc să-l urmez este cel al Unirii Urziceni. UTA nu are voie să se bată la retrogradare, ci la locurile de cupe europene. Am adunat destulă experiență la Dinamo, am avut foarte multe de învățat de la oameni precum Victor și Giovani Becali, chiar și de la Gigi Nețoiu„.
4 milioane de euro e suma pe care o revendică Vasile Turcu de la ceilalți membri ai CA pentru a renunța la acțiunile sale
„Giovani a dat un milion la ANAF”
Materialul apărut în ProSport acum trei zile cu titlul „Cum se driblează ANAF-ul” continuă să creeze valuri în fotbalul românesc. Victor Becali a declarat că fratele său, Giovani, a plătit bani la Fisc cât timp a avut o funcție la clubul din „Ștefan cel Mare”. „Fratele meu a venit la Dinamo și a plătit datoriile către stat, circa un milion de euro. Nețoiu și acționarii care erau la vremea respectivă pot confirma. Giovani nu are nicio treabă cu problemele lui Dinamo”, a dezvăluit agentul FIFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER