Astăzi se dispută ultima etapă din Premier League, dar United nu mai speră la titlu. Aproape sigur, acesta va reveni rivalilor de la Chelsea, care au un avantaj de un punct. Cum aproape nimeni nu crede că Wigan i-ar putea împiedica pe „albaștri” chiar pe Stamford Bridge, Rooney știe că titlul e pierdut. Așa că starul lui United, declarat recent cel mai bun jucător din Premier League, știe ce-i lipsește lui United pentru sezonul viitor: cel puțin încă un atacant sau doi de top.
„Dacă putem să aducem încă două nume mari vom avea un avantaj important și o șansă bună de a recâștiga titlul, dacă Chelsea îl va câștiga acum„, a declarat Rooney, pentru The People. „Dacă ne uităm la echipa din 1999, care a reușit tripla, vedem că am avut patru jucători, toți capabili să marcheze multe goluri. Acum nu suntem decât eu, Berbatov și Michael Owen. E și Macheda, dar dacă putem să mai aducem încă un atacant de top, va fi bine„, a mai spus Rooney, care a mai anunțat că, foarte probabil, își va prelungi după CM contractul cu United, care expiră peste doi ani.
Cu o etapă înainte de final, Rooney și Drogba își împart supremația în fruntea clasamentului golgheterilor din Premier League, ambii cu câte 26 de reușite. De remarcat că Chelsea mai are un jucător cu peste 20 de goluri, Lampard (21), în timp ce al doilea golgheter al lui Manchester, Berbatov, are abia 12 reușite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER