Antrenorul formației Universitatea Craiova, George Biță, a declarat, luni, în conferință de presă, că unii dintre jucătorii săi nu mai puteau să alerge și veneau pe rând să ceară schimbare în timpul partidei cu CFR Cluj, pierdut de gruparea olteană cu scorul de 2-3 (2-0).
„Am făut o primă repriză bună, nu ne așteptam să avem 2-0 la pauză și om în plus. Le-am spus băieților în vestiar să joace sus, să nu se retragă. Din păcate, tocmai acest lucru s-a întâmplat. Unii jucători nu mai puteau, veneau pe rând spre banca de rezerve și cereau schimbare. Dilevski și Dina aveau foarte mari probleme, Bărboianu a ieșit accidentat, are comoție și îl așteptăm să revină de la spital. Pe parcurs, Pițurcă și alții au cerut schimbările, dar regulamentul nu ne mai permitea acest lucru”, a spus Biță.
George Biță a precizat că echipa sa are nevoie de patru puncte în ultimele două etape. „Avem nevoie neapărat de patru puncte în ultimele două etape pentru a ne salva. Sperăm să le obținem, pentru că nu merităm să picăm”, a menționat antrenorul.
„CFR ne-a învins la schimbări”
Cosmin Gângioveanu a declarat, la finalul partidei Universitatea Craiova – CFR Cluj, scor 2-3 (2-0), că gruparea clujeană a învins grație schimbărilor făcute de antrenorul Andrea Mandorlini, care dispune de jucători mult mai buni.
„Cred că CFR ne-a învins la schimbări. Au avut jucători mult mai buni. Noi am jucat bine în prima repriză și, sincer, niciunul dintre noi nu credeam în acest scenariu până la final. Parcă suntem blestemați. Este al nu știu câtelea meci când pierdem în ultimul minut. Nu mai aveam forță. Unii dintre noi nu puteam să mai stăm în picioare. Pote și pregătirea din iarnă și-a pus amprenata. Sunt convins că ne vom salva”, a spus Gângioveanu.
Universitatea Craiova a pierdut, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-3 (2-0), în fața echipei CFR Cluj, după ce a condus cu scorul de 2-0 până în minutul 63 și a jucat în superioritate numerică din minutul 38, după eliminarea lui Alcantara.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER