După Timișoara și Steaua, și Urziceniul s-a împiedicat cu două etape înaintea finalului. Campionii au fost ținuți în șah de Bistrița lui Moraes și fanii Gloriei au strigat numele CFR-ului la finalul meciului. Dacă va câștiga cu Inter Curtea de Argeș, Clujul se poate considera campioană! Iuliu Mureșan a declarat după meci că încă nu se consideră campion, dar anunță candidatura CFR-ului la titlul viitor!
„Nu suntem campioni prin acest eșec al Urziceniului, dar dacă vom câștiga cu Inter, suntem campioni. Nu mă alint, sunt îngrijorat, dar sper să câștigăm. Se pare că acest sfârșit de campionat ne-a dat ce am meritat. Ar fi fost păcat să ne împiedicăm la sfârșit. Dacă vom juca în Ligă, în mod cert vom reinvesti banii. Vom încerca să ne întărim și pentru campionatul următor. Suntem candidați și la campionatul viitor”, a declarat președintele Clujului la Digi Sport.
„Jucătorii Timișoarei au fost afectați de jocul nostru de la Craiova. Și cei de la Urziceni cred că au fost afectați în acelasi mod. Mă aștept la un stadion arhiplin cu Inter Curtea de Argeș pentru că ni se va înmâna titlul dacă vom fi și matematic campioni”, a mai spus Mureșan.
„Îi recomand lui Iancu să ia modelul CFR-ului”
„Îi recomand lui Iancu să ia modelul CFR-ului. Nu am făcut nicio șmecherie în acest campionat, am jucat numai pe teren deși dânsul nu crede acest lucru. Noi suntem echipa care a jucat, a muncit, a meritat titlul, avem o echipă mult mai bună decât a Timișoarei. Nu cred că Iancu se va retrage, iar dacă o va face nu va fi din cauza CFR-ului. Cu mâna pe inimă spun că nu am făcut nimic necurat în acest campionat. Ar fi păcat ca domnul Iancu să se retragă, pentru că a investit mult în fotbal ca și Vasluiul de altfel. În provincie s-a investit iar în capitală nu s-a făcut nimic. În provincie s-au creat brand-urile Vasluiului, CFR-ului și al Timișoarei. Brandul echipelor din București a scăzut dramatic în ultima vreme. Provincia e la putere in Liga I și suntem un model de urmat pentru cele din București. Aș vrea să jucam cu Inter Curtea de Argeș la fel cum am jucat împotriva Craiovei și să ne încununăm titlul de campioni”, a mai spus Mureșan
Gloria Bistrița: 22. Albuț – 20. Homei, 18. Frăsinescu, 3. Ciucă, 15. Latovlevici – 28. D. Matei, 6. A. Mureșan – 24. Hora, 30. Băjenaru (16. Mărginean ’82), 2. C. Petre (11. Tavares ’88) – 10. Moraes (7. Coroian ’90+1). Antrenor principal: Marius Șumudică.
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis – 16. Nicu, 6. Galamaz, 24. Maftei, 19. Brandan – 20. Marinescu (5. Todoran ’68), 8. S. Paraschiv, 10. Pădurețu, 30. Frunză (17. Semedo ’54) – 25. Onofraș (14. Rusescu ’59), 7. Bilașco. Antrenor: Roni Levi.
Cartonașe galbene: Moraes ’22, Frăsinescu ’80, Albuț ’82, C. Petre ’84, D. Matei ’90+3 / Arlauskis ’30, Marinescu ’36, Maftei ’58.
Arbitri: Robert Dumitru (central) – Mircea Orbuleț, Iulian Radu (asistenți) – Paul Unimatan (rezervă). Observatori: Ioan Mureșan, Paul Costaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER