Jean Pădureanu e mulțumit că punctul obținut de Gloria Bistrița în confruntarea cu Unirea Urziceni i-a salvat și matematic pe ardeleni de retrogradare și anunță că așteaptă ofertele cluburilor din România pentru brazilianul Moraes, jucător ce a făcut senzație în acest retur al Ligii I.
CFR, Timișoara, Vaslui și Dinamo au pus deja ochii pe atacantul Bistriței, iar Pădureanu așteaptă ca acesta să aducă o sumă frumoasă în contul clubului.
„N-am încurcat Urziceniul, ne-am salvat noi de la retrogradare. Era normal ca orașul să țină cu CFR, pentru că suntem din Ardeal.
Am avut una din cele mai bune primăveri din ultimii 20 de ani. Urziceni și CFR sunt cluburi mai bine organizate față de cele din București.
Greșelile de arbitraj din acest campionat au fost doar greșeli, nu cred ca era ceva stabilit înainte de meciuri.
Am vorbit cu Sabău. Deocamdată să aștepte să se termine campionatul. Am înțeles că lucrurile s-au liniștit, dar problema sunt spectatorii.
Nu sunt motive să plece. Sabău e un băiat corect, cinstit, muncitor și serios și probabil că vor mai fi probleme până va reuși să-și închege un colectiv pe placul său.
Nu avem nicio ofertă deocamdată pentru Moraes. El poate juca la orice echipă din țară. Din păcate, la noi nu e sprijinit. Tot ce face, face singur. Mai are contract doi ani cu noi și o clauză de reziliere mare„, a spus Jean Pădureanu la Sport.ro, în cadrul matinalului „Ora exactă în Sport”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER