Mark Wotte este tot mai nedumerit de situația sa contractuală de la Universitatea. Acesta spera să lămurească câteva aspecte miercuri, la o ședință a Consiliului Director, care până la urmă nu a mai avut loc.
„Am primit o scrisoare în care eram convocat la ședință. Am mers cu avocatul, am așteptat o jumătate de oră, după care a venit avocatul clubului și ne-a spus să revenim săptămâna viitoare”, susține Wotte. „Nu pot accepta sau înțelege de ce se comportă așa. E lipsă de respect. Nu mă așteptam, mai ales că am avut o colaborare bună cu Mititelu până după meciul cu Internațional. Poate că Mititelu ascultă de cine nu trebuie”, s-a plâns olandezul. Bogdan Grigore, unul dintre avocații tehnicianului, a explicat motivele pentru care acesta a fost chemat: „Domnul Wotte a fost chemat pentru a fi audiat în legătură cu declarațiile date în presă. Ni s-a spus că ședința nu poate avea loc, pentru că doi membri ai consiliului nu sunt în localitate. Domnul Wotte le-a pus în vedere faptul că nu a fost plătit din luna februarie și că ar fi bine să-i comunice ce să facă în continuare”.
Frustrat că nu poate ajuta Craiova
Wotte pune întârzierea plății salariului pe seama faptului că a fost suspendat: „Telefonul mi-a fost suspendat, am primit doar o parte din salariu pe luna februarie și de atunci nimic. Probabil se întâmplă astea pentru că sunt suspendat”. Chiar dacă a fost dat la o parte de la echipă, olandezul suferă alături de olteni. „Sunt supărat că echipa a pierdut de două ori pe final în ultimele meciuri. E frustrant, pentru că am lucrat din ianuarie, am dus echipa la patru sau șase puncte de zona retrogradării și acum nu pot face nimic”, s-a destăinuit acesta.
„Am venit să salvez echipa și acum nu pot face acest lucru. Voiam să le spun la ședință că suspendarea e ilegală și voiam să le văd reacția” Mark Wotte, antrenor suspendat U Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER