UPDATE 14:56 La două ore după ce Prosport a anunțat aducerea lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea, oficialii clubului au confirmat numirea sa. Oficial, acesta va ocupa funcția de manager sportiv, în timp ce antrenor principal al echipei va rămâne George Biță. Secundul lui Biță va fi Valentin David, acesta urmând a se ocupa și de pregătirea portarilor.
UPDATE 14:35 În urmă cu 5 minute, Reghecampf s-a urcat în autocar alături de restul echipei și a plecat spre București, în vederea partidei cu Steaua, de duminică.
Fostul jucător al Stelei, Laurențiu Reghecampf, va sta pe banca Universității Craiova la meciul cu Steaua.
După suspendarea olandezului Mark Wotte, Adrian Mititelu a decis ca de pregătirea tehnică a echipei să se ocupe Eugen Trică, insă scandalul iscat vinerea trecută i-a lăsat pe olteni fără antrenor. La meciul cu CFR, pierdut cu 3-2, pe bancă a stat „secundul” George Biță.
Azi de dimineață fostul internațional al Stelei a părăsit pe FC Snagov pentru a antrena pe Universitatea Craiova. Surse din cadrul clubului ilfovean au confirmat mutarea și au recunoscut că azi de dimineață Reghecampf a fost la club pentru a-și lua la revedere de la foștii colaboratori.
Cum Reghecampf nu are licență Pro, va fi trecut pe foaia de joc sub altă formă.
Universitatea Craiova este pe locul 14 în clasamentul Ligii 1, având 33 de puncte, cu două mai mult ca ocupanta ultimului loc retrogradabil, Poli Iași.
Ramâi pe www.prosport.ro pentru detalii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER