Nadal și-a păstrat procentajul perfect pe zgură în acest sezon și s-a calificat în semifinalele Masters-ului de la Madrid, după ce a trecut cu 6-1, 6-3 de francezul Gael Monfils.
Doar recordurile par să fie o țintă pentru Rafa în acest an, cel puțin pe suprafața roșie. Capul de serie numărul doi al turneului din capitala Spaniei are șansa să își ducă recordul de titluri obținute în competițiile Masters la 18 și poate cuceri al treilea titlu consecutiv, după ce s-a impus, fără drept de apel la Monte Carlo și Roma.
După ce a asistat în weekendul precedent la partida pe care Real Madrid a câștigat-o, pe Bernabeu, contra lui Bilbao, scor 5-1, a venit rândul ca jucătorii albilor să îi întoarcă favorul „Matadorului”. Raul, căpitanul legendar al trupei lui Pellegrini, a fost în tribune și l-a susținut tot timpul pe Rafa, unul dintre cei mai înfocați fani ai Realului.
Partida cu Monfils nu a avut istoric, jucătorul din Hexagon fiind depășit, mai ales în primul set, la toate capitolele. În manșa secundă, jucătorul iberic a dat dovadă de lipsă de concentrare în unele momente și i-a oferitadversarului câteva ocazii de a face break. Totuși, Nadal s-a regrupat la timp și a încheiat meciul extrem de repede, bifând a șasea victorie din șapte întâlniri cu Monfils.
La un meci de locul II ATP
În penultimul act, Rafa va da piept cu Nicolas Almagro, care a avut nevoie de doar 59 de minute pentru a trece de Jurgen Melzer, scor 6-3, 6-1. Dacă va ajunge în finală, Rafa va redeveni numărul doi mondial, depășindu-l pe Nole Djokovic.
În condițiile în care în 2009 a pierdut prematur la Roland Garros, în fața lui Soderling, pentru ca apoi să declare forfait pentru Wimbledon, ibericul are destul de puține puncte de apărat, așa că, dacă va avansa extrem de mult în cele două turnee și Federer va avea o prestație modestă, este posibil ca Nadal să recucerească, mai repede decât ar fi pronosticat oricine, fotoliul de lider mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER