Deși a semnat un contract valabil doar două luni cu obiectivul de a califica Rapidul în Europa League, fără a-și atinge ținta, Andone ar putea continua în Giulești și în sezonul viitor. Copos încearcă să-l convingă pe antrenor cu ajutorul lui Mircea Lucescu.
Este cunoscut faptul că „Fălcosul” este unul dintre favoriții lui „Il Luce” și că acesta se consultă cu tehnicianul lui Șahtior Donețk când are de luat o decizie importantă. Pe asta a mizat și George Copos, așa că, joi după-amiază, Lucescu senior a fost prezent la Pro Rapid, unde a discutat cu Ioan Andone și a urmărit o parte din antrenament. Seara a avut loc și întâlnirea „de gală”, unde a participat și George Copos.
6 milioane buget și stop vânzărilor
Patronul giuleștenilor este decis să nu mai repete greșelile din ultimele două sezoane și este gata să-i ofere lui Andone un proiect pe termen lung și să-i pună la dispoziție un lot competitiv care să poată câștiga eventul în sezonul viitor. La întâlnirea care a avut loc joi seara, Copos i-a promis lui Andone că va avea un buget de 6 milioane de euro pentru achiziții și că, la finalul campionatului, niciunul dintre jucătorii importanți din actualul lot nu va mai fi vândut. O altă cerință din partea lui Andone este aceea de a aduce în fruntea clubului un președinte executiv.
Dacă rămân în România, am nevoie de o echipă cu care să mă bat la titlu, fie că e Rapid sau altă variantă. În două săptămâni voi decide dacă rămân sau nu în Giulești Ioan Andone, antrenor Rapid Andone, adus de Lucescu Faptul că Mircea Lucescu mediază discuțiile dintre George Copos și Ioan Andone nu e o mare surpriză. După demisia lui Manea, patronul era gata să îl pună antrenor pe Mircea Rednic, dar „Il Luce” l-a sunat imediat pe bossul de la ANA, sfătuindu-l să îl aleagă pe Ioan Andone, pentru că este mai bun decât „Puriul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER