Constantin Olteanu e un personaj necunoscut în zilele noastre. La 82 de ani, nu l-au lăsat încă puterile. Merge sprinten, fără baston, și frecventează deseori biblioteca de la Centrul Militar Național. Se documentează și acum pentru niște sesiuni, face referate. Își ia cărți cu împrumut pe termen lung, apoi ne invită la sala de lectură, aproape goală. Sunt doar patru persoane! Își începe povestea. Dar ce poveste? În calitate de ministru al Apărării Naționale, funcție exercitată în perioada 1980-1985, generalul Olteanu a format cu un antrenor-surpriză (Florin Halagian) marea echipă a Stelei, care avea să câștige Cupa Campionilor Europeni în 1986. -Cum ați ajuns să vă ocupați de echipa de fotbal Steaua? -Am fost obligat de situație, fiindcă Nicolae Ceaușescu ținea cu Steaua. Spunea că va distruge echipa dacă va continua să nu câștige! A contat și faptul că Steaua a pierdut campionatul din 1980 la Târgoviște. Iar Craiova l-a câștigat la golaveraj. Apoi, Cupa s-a jucat la București, cu Poli Timișoara. La acea finală, Răducanu a lovit un jucător advers, a luat „roșu” și am pierdut cu 2-1. Unii jucători voiau să plece în altă parte, unde erau mai bine plătiți: la Dinamo sau la Rapid. Am zis că trebuie făcută altă echipă. -Și cum ați făcut echipa? -Am vorbit cu prim-secretarii din multe județe și cu Alecsandrescu, el era președintele clubului. L-am adus pe Duckadam după ce am vorbit cu Aron Pavel. Pentru Iovan l-am sunat pe Gușui, de la Caraș-Severin. Cei de la club au stabilit cu Iovan să vină cu trenul la București, avea 19 ani. Ă‚știa l-au așteptat la gară, dar cei de la Dinamo l-au luat mai repede în primire, pe altă parte. L-au obligat să semneze pentru Dinamo, dar Iovan n-a vrut. A spus că a venit la București pentru Steaua. Clubul Steaua avea și ofițer de Securitate, de-aia a transpirat informația că vine Iovan… Procurorul general de atunci, Popovici Nicolae, făcuse imprudența și se lipise de Postelnicu, care îl pusese șeful secției de fotbal Dinamo. El mi-a zis: „Știți că Iovan are pensie alimentară? Că are un copil…”. I-am zis lui Popovici: „Nicule, eu m-am dus la Ceaușescu și te-am propus să fii procuror general. Dacă mâine-dimineață, la 11:00, Iovan nu e la Steaua, tot eu mă duc la Ceaușescu și îi spun să te elibereze din funcție”. A doua zi a fost la club! „Postelnicu voia să ne destrame!” -Despre Bölöni… -Bölöni a fost un caz aparte. Era la Târgu-Mureș și avea meci la Bacău. L-am contactat la aeroport. Cacoveanu, președintele clubului mureșean, s-a opus. Iar Loți oscila, spunea că are nevasta artistă și că nu știe româna, că are numai secția maghiară… I-am zis să lase soția acolo și să vină la Steaua, că vine și Ienei. Primeam atunci de la bugetul Apărării 13 milioane de lei pe an. Au mai fost aduși și Lăcătuș, Stângaciu… Pe urmă, aveam valori, dar nu echipă. Și ne trebuia antrenor. Cernăianu era cu creta în mână, mai mult profesor de fotbal, Constantin era prea lent, așa că ne-am orientat spre Halagian, de la FC Olt. După un timp, Ceaușescu mi-a zis: „Ce-ai făcut? Ai desființat echipa FC Olt!”. L-am dat înapoi numai pe Halagian. El are meritul de a fi format marea echipă a Stelei! -V-a plăcut de Pițurcă? -A jucat foarte bine, s-a integrat în echipă. Postelnicu îmi zicea că Pițurcă e cartofor. I-am zis: „Păi, și dacă vine la Dinamo, nu mai merge la jocuri de noroc? Doar nu-l pun comandant de regiment sau de divizie, joacă fotbal! Când am jucat cu Honved, Postelnicu voia să ne destrame. Spunea să am grijă, că la Steaua sunt unguri. Bölöni… lui Lăcătuș îi zicea Lacatos. Era diversionist!
„Hala”: „Nu regret” Florin Halagian și-a amintit de scurta perioadă în care a stat în Ghencea: „S-au ținut de mine trei ani ca să vin la Steaua, dar am stat doar șapte etape! Mi-au zis că trebuie să mă întorc, că vor avea necazuri. Nu regret, pentru că am făcut apoi echipă bună la Slatina. Ni s-au creat condiții ideale acolo. M-am adaptat la soluțiile care au apărut”. „Dinamoviștii m-au amenințat” Ștefan Iovan confirmă spusele generalului Olteanu: „M-a luat de la gară o mașină neagră cu numere galbene. Am fost dus la Dinamo. Dinamoviștii m-au amenințat că voi avea probleme dacă nu semnez cu ei. Mi-au zis că mă au la mână, că am făcut prostii cu nepoata lui Pătruică de la Reșița. Ea era minoră… Nu m-am speriat. Cei de la Steaua mi-au spus să stau liniștit, că nu se va întâmpla nimic”.
După un meci pierdut de Steaua la Galați cu 3-0, Ceaușescu bănuia că Postelnicu a aranjat partida. L-a chemat și i-a zis să nu se mai amestece la Steaua Constantin Olteanu, fost ministru al MApN Valentin Ceaușescu a venit la Steaua când echipa era pe val. Voia să asocieze victoriile echipei cu familia Ceaușescu. I-am spus să aducă un jucător de la Cluj, dar mi s-a plâns că nu-l bagă nimeni în seamă Constantin Olteanu, fost ministru al MApN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER