Emeric Ienei, câștigător al CCE cu Steaua, recunoaște că Viborg a fost superioară Oltchimului în această finală de Liga Campionilor la handbal și spune că Oltchim a demonstrat totuși că merită să fie în topul Europei la handbal.
„Pierderea unei finale de Cupa Campionilor este greu de digerat. Dar trebuie să recunoaștem valoarea superioară a adversarului nostru de azi, altfel nu vom progresa niciodată. Nu este o diferență atât de mare între Oltchim și Viborg. Oltchim a dovedit că este în topul Europei la handbal feminin. M-am bucurat voalat pentru Cristina Vărzaru. Este o mare valoare fata asta”, a spus Ienei la finalul returului dintre Oltchim și Viborg.
Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a ratat câștigarea Ligii Campionilor, după ce a pierdut și meciul retur al finalei cu Viborg, scor 31-32 (15-16), danezele impunându-se și în tur, scor 28-21.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER