Hiroyuki Matsumoto a fost numit în funcția de Vice-Președinte și Manager General al Centrului European Mazda de Cercetare și Dezvoltare din Oberursel, Germania. Acesta, îl va înlocui pe Norihiro Tomita care a condus Departamentul de Cercetare și Dezvoltare din Europa din anul 2007 și care va ocupa o nouă poziție de Manager de Program în cadrul Diviziei de Dezvoltare a Vehiculelor din Japonia.
Matsumoto-San, 47 ani, este un inginer cu o experiență vastă în managementul dezvoltării produselor. S-a alăturat echipei Mazda în 1985 în cadrul celui de-al doilea Departament de Cercetare și Dezvoltare din Japonia și a continuat o carieră de succes ca Manager General în cadrul Departamentului de Dezvoltare NVH (Noise, Vibration, Harshness). Ultima funcție ocupată înainte de a se alătura organizației din Europa a fost cea de Manager General pentru Dezvoltarea Șasiului. Matsumoto-San are studii de tehnologie în cadrul Universității din Kyoto.
„Aș dori să-i urez bun venit lui Hiroyuki Matsumoto în acestă poziție foarte importantă” a spus Jeff Guyton, Președinte și CEO Mazda Motor Europe, „și să-i mulțumesc lui Norihiro Tomita pentru profesionalismul de care a dat dovadă conducând în ultimii 3 ani Departamentul de Cercetare și Dezvoltare și echipa de design. Sunt sigur că Matsumoto-San, asemeni predecesorului său, va fi un câștig pentru echipa de management. Experința sa în planificare, dezvoltare și certificare va asigura faptul că vehiculele noastre vor continua să depășească așteptările șoferilor europeni”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER