Șefii organizației IBF l-au anunțat pe Lucian Bute, campionul mondial la supermijlocie, că în decurs de 90 de zile trebuie să-și pună centura în joc în fața americanului Jesse Brinkley, challengerul obligatoriu. Meciul ar trebui să aibă loc în România, pe 24 iulie, cum au fost anunțați toți cei implicați în acest meci, însă gala este în pom.
Prins cu problemele din țară, premierul Emil Boc nu mai dă niciun semn, deși promisese sprijin total. Mai rău este că fără un contract semnat, Lucian nu poate începe pregătirea, ceea ce ar putea să-l coste pe „Mister” KO.
„Vreau să boxez în România, dar nu depinde de mine”, a spus Bute. Pentru această gală ar fi necesare 3-4 milioane de euro.
Știri din alte sporturi:
Olaru, eliminată la Varșovia Raluca Olaru (80 WTA) a fost eliminată ieri, în primul tur al turneului de la Varșovia, 6-7, 0-6 cu chinezoaica Na Li (12 WTA). Tot în Polonia, câștigătoarea de anul trecut, Alexandra Dulgheru (32 WTA), va juca astăzi în turul al doilea cu Timea Bacsinszky (Elveția, 43 WTA).
Cătinaș s-a antrenat în Olanda Pentru K1 World GP 2010, supergala ce va avea loc vineri în Capitală, la Complexul Romexpo, Raul Cătinaș s-a antrenat special pentru disputa cu Carter Williams. Cătinaș a făcut antrenamente speciale la clubul Super Pro din Olanda, țară care a dat nu mai puțin de 14 campioni în K1.
Pentru mai multe informații accesați www.k1bucharest.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER