Rețeaua îmbătrânită de alimentare cu apă de pe Insula Notre-Dame din Montreal, unde se află Circuitul Gilles Villeneuve, pune în pericol desfășurarea Marelui Premiu de Formula 1 al Canadei.
Insula artificială Notre-Dame a fost construită în anii 60, pentru a găzdui Expoziția Universală din 1967. Rețeaua sa de apă datează de atunci și, între 2003 și 2008, au fost înregistrate 32 de avarii. Astfel, Grand Prix-ul de Formula 1, programat între 11 și 13 iunie, ar putea fi serios afectat de spargerea unei conducte principale, precizează raportul.
Marele Premiu al Canadei a revenit în calendarul Formulei 1 după un an de pauză, cauzat de probleme financiare cu care s-au confruntat organizatorii. Situația nu s-a îmbunătățit foarte mult nici în 2010, cursa canadiană neavând un sponsor principal. Presa estimează că ediția din acest an va înregistra un deficit de 4-5 milioane de dolari canadieni.
Organizatorii sunt, totuși, optimiști în privința rezultatelor financiare, anunțând că vânzarea biletelor a crescut cu 12 la sută față de ultimul Grand Prix găzduit, în 2008.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER