UPDATE: Așa cum ProSport a anunțat încă de acum două săptămâni, Petre Marin s-a înțeles cu Unirea Urziceni. „Jair” a semnat deja cu gruparea ialomițeană, la care va evolua în următorii doi ani.
Un alt fost stelist care va ajunge sub comanda lui Roni Levi este Adrian Neaga, care a fost dorit insistent de Mihai Stoica. Atacantul a ajuns la un acord cu Unirea își va pune în zilele următoare semnătura pe contractul cu formația din Urziceni.
Jucătorii Adrian Neaga și Petre Marin vor evolua în următorii doi ani la echipa vicecampioană Unirea Urziceni, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, directorul general al grupării ialomițene, Felix Grigore.
Petre Marin, 36 de ani, care și-a încheiat contractul cu Steaua, a semnat o înțelegere pe doi ani, începând cu 1 iulie 2010.
Adrian Neaga, 31 de ani, fost la Neftci Baku, a ajuns la o înțelegere cu gruparea din Urziceni, tot pentru un contract pe doi ani.
După ce Gigi Becali a declarat că fundașului stânga al roș-albaștrilor nu-i va mai fi prelungit contractul, ProSport a aflat că veteranul Petre Marin (36 de ani) e pe cale să se mute la Urziceni.
Veteranul roș-albaștrilor, Petre Marin, a acordat ieri un interviu site-ului Stelei în care vorbea despre problemele echipei, dar și despre obiectivul ratat în acest sezon. „Jair” a lăsat de înțeles că aceste declarații sunt printre ultimele făcute de el la Steaua. „Probabil că meciul de la Pitești, cu Internațional, va fi ultimul meu joc la Steaua. De aceea îi rog pe suporteri să fie alături de noi și la această partidă”, a spus căpitanul formației din Ghencea. Patronul Gigi Becali îl consideră pe Petre Marin prea bătrân pentru Steaua, dar managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, încă mai are încredere în calitățile sale fotbalistice.
Îl va înlocui pe Brandan
Ialomițenii au cele mai mari șanse de a-i obține semnătura lui Petre Marin. Formația lui Levi se va despărți în această vară de Pablo Brandan, iar căpitanul stelist e considerat o soluție potrivită. Are experiență și vine liber de contract, acestea sunt două condiții care au convins clubul finanțat de Dumitru Bucșaru. Peter Marin ar putea, astfel, să plece de la Steaua, dar să rămână în Ghencea, având în vedere că se discută despre posibilitatea ca Unirea să se mute pe stadionul unde până acum jucau roș-albaștrii. Dacă aș rămâne în țară, mi-ar plăcea să ajung tot la o grupare cu pretenții, dar nu e exclus nici să mai joc în străinătate Petre Marin
448 de meciuri a disputat Petre Marin în Liga I
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER