Centralul Tom Ovrebo, coșmarul celor de la Chelsea, a anunțat că se va retrage din arbitrajul internațional. Norvegianul este dezamăgit că nu a fost inclus de FIFA printre de arbitrii care vor oficia la Cupa Mondială din Africa de Sud. „Îmi pare rău că pără că părăsesc arbitrajul internațional, dar sunt sigur că am luat cea mai bună decizie”, a declarat Ovrebo, citat de as.com. Centralul va mai arbitra doar meciuri din campiontul Norvegiei.
În vârstă de 43 de ani, Tom Ovrebo a ținut de-a lungul timpului primele pagini ale ziarelor prin unele decizii extrem de controversate. La EURO 2008, la meciul dintre naționalele României și Italiei, norvegianul a anulat un gol valabil „Squadrei Azzura”, marcat de Toni, motivând că atacantul se afla în off-side.
Însă Ovrebo a rămas în memoria consumatorilor de fotbal după ce a făcut praf semifinala de Chelsea – Barcelona, din ediția 2008-2009. Norvegianul i-a înfuriat atunci pe suporterii londonezilor după mai multe decizii acordate în favoarea catalanilor.
Dar Ovrebo nu s-a oprit aici. În meciul Fiorentina – Bayern Munchen, din optimile Ligii Campionilor, centralul a validat un gol înscris de Miroslav Klose dintr-un off-side uriaș. După paritda din Ligă, din această primăvară, Ovrebo a fost hărțuit pe mail și pe telefon de fanii italieni indignați.
„Odată cu sosirea de jocuri noi, oamenii vor uita. Cred că e normal ca un astfel de episod să facă vâlvă, nu mă surprinde deloc. Noi suntem obișnuiți să fim atacați pentru greșelile noastre. Dar trebuie să spunem că judecăm o fază într-un timp scurt, cu mare rapiditate. Cu toate acestea, trebuie să ne recunoaștem greșelile și acum am comis o mare eroare. Uneori te întrebi dacă merită să te faci arbitru, dar pentru unele motive răspunsul este da”, preciza norvegianul după meci
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER