Românca Sorana Cîrstea, locul 34 WTA, o va întâlni pe rusoaica Svetlana Kuznețova, cap de serie numărul 6, în primul tur de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Calasată pe locul 6 în clasamentul WTA, Kuznețova a câștigat ediția de anul trecut a turneului de la Roland Garros, în timp ce Cîrstea a atins atunci sferturile de finală.
Românca cel mai bine clasată în ierarhia mondială, Alexandra Dulgheru (locul 32 WTA), cap de serie numărul 31, va evolua împotriva jucătoarei din Cehia Lucie Hradecka, locul 71 WTA.
Raluca Olaru, numărul 80 mondial, va debuta la Roland Garros împotriva unei jucătoare din calificări.
La masculin, singurul român de pe tabloul principal de simplu, Victor Hănescu (locul 37 ATP), cap de serie numărul 31, va evolua împotriva spaniolului Oscar Hernandez, clasat pe poziția 103 în clasamentul ATP.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER