Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a ratat, duminică, calificarea în turul doi la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Cîrstea a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-1, de rusoaica Svetlana Kuznețova, cap de serie numărul 6. Pe tabloul principal feminin se mai află trei jucătoare din România. Raluca-Ioana Olaru o va întâlni pe rusoaica Anastasia Pivovarova, venită din calificări, iar Simona Halep, venită din calificări, va juca, în runda inaugurală, cu australianca Samantha Stosur, a șaptea favorită a competiției. Alexandra Dulgheru (locul 32 WTA), cap de serie numărul 31, va evolua împotriva jucătoarei Lucie Hradecka (Cehia), locul 71 WTA.
La masculin, singurul român de pe tabloul principal de simplu, Victor Hănescu (locul 37 ATP), cap de serie numărul 31, va evolua împotriva spaniolului Oscar Hernandez, clasat pe poziția 103 în clasamentul ATP.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER