Nici nu a început bine turneul de Grand Slam de la Roland Garros și Sorana Cîrstea (foto) a și părăsit competiția. Românca nu a avut nicio șansă în disputa cu Svetlana Kuznetsova (Rusia), scor 3-6, 1-6, în meciul ce a deschis Openul Franței.
În 2009, Sorana era una dintre marile revelații ale turneului de la Paris. Românca a urcat până în sferturi pe zgura franceză, eliminând câteva nume mari, precum Wozniaki și Jankovic. Pe măsura evoluțiilor a fost și saltul în clasamentul WTA, ajungând până în preajma unui Top 20 inaccesibil sportivilor țării noastre în ultimii ani. Pe cât de spectaculoasă a fost ascensiunea Soranei, pe atât de dramatică pare acum căderea sportivei de 20 de ani. În ultima vreme, Cîrstea nu a mai reușit niciun rezultat notabil, dar a rezistat totuși pe un loc notabil în WTA, înainte de Roland Garros fiind pe locul 34. Înfrângerea suferită ieri în fața rusoaicei Kuznetsova atârnă destul de greu.
Va retrograda sub locul 60
Sorana a avut de apărat nu mai puțin de 500 de puncte după sfertul de finală din 2009, însă, cum a fost eliminată din primul tur, acestea au fost risipi9te. Astfel, românca va retrograda dramatic în clasamentul WTA, sub locul 60.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER