Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, vorbește despre scandalul iscat de Adrian Porumboiu după partida Craiova – Oțelul, scor 3-0, meci în urma căruia Știința va juca și în sezonul viitor în Liga I.
Mititelu spune că îl apreciază pe tehnicianul Oțelului, Dorinel Munteanu, și că dacă acesta ar fi fost liber de contract l-ar fi ofertat pentru a prelua Craiova. Chiar și așa, finanțatorul Craiovei nu exclude posibilitatea ca, în viitor, Munteanu să pregătească formația din Bănie.
„Am o părere foarte bună despre Dorinel ca antrenor, cred că el și-a dorit mult să antreneze Craiova, nu cred că s-a gândit să ne dea meciul vreodată. Sunt niște răutăți prea mari, nu e omul care să facă lucruri d-astea. Am avut o relație bună cu el, Munteanu și-a dorit să antreneze Universitatea Craiova. Are echipă, dacă era liber, îi făceam o ofertă. Poate într-o zi o să vină la Craiova. Am fost supărat pe el acum că a fost prea agresiv cu noi la ultimul meci”, a spus Mititelu la Fanatik Show pe Digi Sport.
El a vorbit și despre negocierile cu Pițurcă, care în opinia să are șanse reduse să preia conducerea Științei din sezonul următor.
„Nu știu dacă vine Pițurcă, nu cred, nu sunt șanse mari, dar mai vedem. Șanse cu Stoichiță nu sunt, i-am făcut o ofertă acum 5 ani, m-a refuzat, nu mai discut cu oamenii care m-au refuzat. Mai aștept câteva zile. Mai am două, trei variante, în vreo 10 zile o să ne decidem. Până nu închei capitolul Pițurcă nu vorbesc cu nimeni, nu fac nici o ofertă. Nici vorba să fie Dinu Gheorghe președinte. Vreau un băiat tânăr, cu niște calități.„, a mai precizat Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER