Afacerea anului în fotbal se anunță a fi cedarea unei părți importante din acțiunile echipei AC Milan, deținută de Silvio Berlusconi, companiei rusești Gazprom.
Proprietar de 24 de ani la AC Milan, Berlusconi se vede nevoit, după încă un sezon ratat și importante pierderi financiare, să redea clubului competitivitatea care a făcut ca gruparea de pe „San Siro” să fie cea mai galonată din lume (cu 18 trofee internaționale recunoscute de UEFA și FIFA, ca și Boca Juniors). Concret, pentru o sumă cuprinsă între 150 și 180 de milioane de euro, 25-30% din acțiunile milanezilor vor fi cumpărate de gigantul rus GazÂprom.
Acțiunile milanezilor înseamnă, practic, acțiunile Fininvest, grupul actualului prim-ministru al Italiei, care deține 99,92973% din club. Cheia afacerii se află în relația de prietenie dintre Berlusconi, ca premier al Italiei, și Vladimir Putin, în prezent prim-ministru al Rusiei, omul care, prin guvern, controlează cea mai mare companie de extracție de gaz natural din lume.
Gazprom controlează 99% din Zenit St. Petersburg și este sponsor la Schalke 04
Dmitri Medvedev, conducătorul Rusiei, a fost președinte la Gazprom în 2000-2001 și 2002-2008
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER