Jucători ai echipei naționale de fotbal a Germaniei, care se află în cantonament în Italia în vederea Cupei Mondiale din 2010, au fost supuși, miercuri, unor controale antidoping inopinate.
„Șase membri ai Agenției Germane Antidoping (NADA) au venit astăzi (n.r. – miercuri) pentru unele controale inopinate. Echipa a fost informată de acest lucru după antrenament. Am fost anunțați că 14 jucători vor efectua teste antidoping”, a anunțat Haral Stenger, purtătorul de cuvânt al Federației Germane de Fotbal, care a adăugat că numele fotbaliștilor ce vor fi supuși controalelor nu vor fi date publicității.
Federațiile sportive internaționale, inclusiv FIFA, au aprobat noul cod antidoping al Agenției Mondiale Antidoping (WADA), care stipulează că sportivii trebuie să anunțe, atunci când li se solicită acest lucru, unde pot fi găsiți într-un anumit interval de timp, pentru a fi supuși unor teste antidoping inopinate, în timpul sau în afara competițiilor.
WADA va juca un rol minor înaintea Cupei Mondiale din Africa de Sud (11 iunie – 11 iulie), majoritatea testărilor urmând să fie efectuată de FIFA.
Reprezentativa Germaniei face parte din Grupa D a CM, alături de selecționatele Serbiei, Australiei și Ghanei.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER