Fost antrenor al Stelei, italianul Walter Zenga, afirmă că atmosfera de pe Ghencea din acest sezon este de nerecunoscut comparativ cu perioada în care s-a aflat el pe banca grupării bucureștene.
În schimb, Zenga laudă proiectele dezvoltate de ultimele două campioane ale Ligii I, Unirea Urziceni și CFR Cluj.
„Nu mă așteptam să fie așa tribunele la Steaua, pe vremea mea erau pline. E ceva fantastic ce s-a întâmplat la Cluj și la Urziceni cu proiectele de acolo”, a spus Zenga care, în afară de Steaua, a mai pregătiti în România echipele FC Național și Dinamo București.
Tehnicianul italian consideră că antrenorii italieni sunt apreciați în România datorită stilului de joc pe care aceștia îl adoptă, dar precizează că el nu a mai fost contact de niciun conducător de club din Liga I.
„Pe mine nu m-a căutat nimeni în România să antrenez, dar mă bucur că am deschis un drum aici. De exemplu, Mandorlini a câștigat cupa și campionatul, iar când cei de la CFR m-au întrebat de el, eu chiar l-am recomandat. Probabil că italienii sunt căutați în România pentru stilul de joc pe care îl adoptă”, a spus Zenga.
Walter Zenga a fost prezent, joi, la ultima ședință de pregătire a reprezentativei României de la Mogoșoaia, ultimul antrenament înaintea plecării spre Lvov, acolo unde va disputa o partidă amicală contra echipei similare a Ucrainei.
Meciul Ucraina – România va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.30, fiind transmis în direct de Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER