Undeva, în zona veche a cartierului Pajura. Blocul e destul de „obosit”, pare să aibă 50 de ani. La fel și apartamentele: stilul acela vechi, sovietic, cu camere mici și răcoroase. Într-un astfel de apartament, la parter, locuiește alături de fiica sa, Rodica, primul antrenor emerit din fotbalul românesc, Ion Costea, cel care a slujit clubul Rapid peste 70 de ani ca jucător, antrenor și, spre final, chiar ca vânzător de bilete. Asta numai de dragul de a fi acolo, în Giuleștiul pe care l-a iubit atât de mult.
Nea Costea, așa cum îi spune toată lumea, a împlinit 98 de ani pe 30 aprilie. Acum își petrece mai toată ziua în pat. Nu e bolnav – „Ia doar un medicament pentru ochi, dar asta o face de câteva zeci de ani. Obosește însă repede, chiar și când merge prin casă. Pe afară nu l-am mai scos de peste o lună, mi-e frică să nu răcească”, intervine fiica, și ea în vârstă de 70 de ani, singura ființă care i-a mai rămas pe lume -, iar mintea și spiritul îi sunt pline de viață la această etate. Chiar se mândrește cu faptul că „sunt singurul care mai trăiește din perioada acelei finale cu Ferencvaros, care nu s-a jucat niciodată…”. După trei cuvinte schimbate, gândurile îi fug deja la fotbal, la amintiri.
„De frică, Ferencvaros n-a vrut să joace finala!”
Una dintre cele mai frumoase amintiri ale fostului fotbalist Ion Costea este legată de campania din 1940, din Cupa Europei Centrale. „În sferturi i-am bătut de două ori pe cei de la Hungaria, iar semifinala cu Gradjanski Zagreb a fost de infarct! Egal la noi, egal la ei, apoi s-a decis ca al treilea meci să se joace tot în Iugoslavia, dar la Subotica. Au marcat ei primii, Ionică Bogdan a egalat, după care arbitrul ungur a tras vârtos pentru ei. Dacă a văzut că nu marchează croații, le-a dat un penalty inexistent. Au sărit pe el ungurii din echipa noastră, Baratky, Șipoș, Lengheriu, Auer, dar degeaba! Baratky nu l-a scos din măgar și nesimțit! Noroc că ăla care a bătut a dat pe lângă poartă și așa s-a ajuns la tragerea la sorți, unde am câștigat noi. Din păcate, cei de la Ferencvaros, care au văzut cum o umilisem pe Hungaria, n-au mai vrut să joace finala. I-am lăsat pe ei să aleagă, că jucăm unde vor ei, dar degeaba. Răi erau încă de atunci!”. Alt fotbal, altă lume. „Paris era Bucureștiul! Paris!”
Era alt fotbal, iar nea Costea îl rememorează cu plăcere. „Ce spectacol era pe teren și în tribune! Ne respectam între noi, jucătorii, nu ne loveam, știam să apreciem frumusețea unei execuții, să respectăm valoarea adversarului, nu ca azi, când mai mult caută să se lovească decât joacă. Era și mai multă plăcere, nu jucam doar pentru bani, deși câștigam și noi binișor. Mergeam dimineața la muncă – la Grivița Roșie eram cei mai mulți -, iar după program treceam vechiul pod Grant și veneam la antrenament. Când jucam acasă cu Ripensia sau cu Venus se umplea Giuleștiul! O mulțime de femei erau în tribună, dar atunci nu se înjura, nu se huiduia. Lumea se ridica în picioare și aplauda fazele frumoase, golurile. Ce mai, era ca la teatru, ca la un spectacol. Îmi aduc aminte că deplasările le făceam, toate, cu trenul. Aveam un vagon al nostru, special, doar eram echipa CFR-ului. Acolo mâncam, acolo dormeam. Chiar și dacă ajungeam seara în orașul în care jucam, de cele mai multe ori rămâneam în vagon și dormeam peste noapte, îl trăgeau undeva, la depou. Nu erau supercondiții, dar cât de uniți eram, cât era de frumos! De altfel, dacă mă întrebați, cea mai frumoasă perioadă pe care am prins-o în România este cea dintre războaie. Paris era, dom’le, Bucureștiul! Paris!”.
Patronul de la Venus a arestat ungurii de la Rapid!
Inevitabil, discuția curge spre cele șase Cupe ale României câștigate consecutiv de Rapid între 1937 și 1942. Nea Costea își aduce aminte amuzat cum „cei de la Venus nu știau ce să mai facă să ne bată și ei o dată în Cupă. În campionat ne mai băteau, dar de Cupă nu se apropiau. Erau de poveste meciurile cu ei. Aveau echipă bună, în frunte cu Bodola, dar degeaba… Odată, ca să ne bată, președintele lor, Gabriel Marinescu, cel care era și șeful Poliției și prefectul Bucureștiului, ne-a arestat câțiva jucători, dar numai unguri, din ce știu eu. Pe Baratky, pe Șipoș, pe Auer… Dar le-a dat drumul repede. A fost așa, de intimidare, ca să ne arate cine e el, dacă ne punem contra. Bineînțeles că i-am bătut! Să știți că și pe vremea aia se mai încerca un aranjament, dar noi, jucătorii și conducătorii, niciodată n-am acceptat să trântim un meci. Poate și din acest motiv Rapidul a rămas atâta vreme cea mai iubită echipă din București. Noi, indiferent pe ce arenă jucam, aveam majoritatea publicului de partea noastră”.
Dor de Giulești
Au trecut aproape două ore de când stau de vorbă cu nea Costea. Simt că trebuie să plec, chiar dacă el ar sta toată ziua de vorbă despre fotbal. Fiica îl terorizează cu „n-ai mâncat nimic azi!”. Își ia bastonul și ține să mă conducă până la ușă. În sufragerie dă cu ochii de fanioanele vișinii agățate pe pereți și ochii i se împăienjenesc. „Mi-e tare dor de Giulești și de Rapid! N-am mai fost de anul trecut. Nu prea mai pot să mă descurc singur. Mi-a promis un prieten că vine să mă ia cu mașina să mă ducă odată, să mai văd terenul, tribunele, că tare dragi mi-au fost… Acum, nici măcar la televizor nu-i mai văd, că noi nu prindem posturile astea pe care se dau meciurile. Dar ascult la radio, știu toate rezultatele…” Nea Costică avea ochi la fotbaliști, imediat simțea calitatea. Nu vreau să mă laud, dar pe mine m-a luat la juniorii mari, de la cei mici, după ce m-a văzut la un singur antrenament cum lovesc mingea. Era o capacitate ca antrenor de juniori Liță Dumitru, fost elev al lui Costea Ce pot să spun despre nea Costea? Este un monument pentru Rapid la câți fotbaliști a crescut el pentru echipa asta. Să-i dea Dumnezeu sănătate Nae Manea, fost elev al lui Costea
De ziua mea, pe 30 aprilie, m-a sunat doar Nae Manea. Și fostul administrator de la stadion, Năstase, mă mai sună din când în când. Ceilalți, probabil, nu-mi știu numărul de telefon. Dar eu îi iubesc pe toți fotbaliștii pe care i-am crescut Ion Costea, ultimul jucător din echipa interbelică a Rapidului
A format sute de fotbaliști
Ion Costea a promovat – asta și datorită longevității sale ca antrenor la Centrul de copii și juniori – peste o sută de fotbaliști la prima echipă a Rapidului, plus alte câteva sute care au ajuns să joace în divizii inferioare. Practic, generații întregi de jucători ai Giuleștiului au trecut prin mâinile sale. Printre aceștia se numără Puiu Ionescu, frații Nicky și Țiți Dumitriu, Liță Dumitru, Sandu Neagu, Dinu „Buric”, Dan Coe, Nae Manea, Marin Stelian. Venerabilul tehnician mai spune că „l-am avut și pe Mircea Lucescu un an, la juniori. Bun, ce mai! Extremă, fugea bine, centra extraordinar. Apoi… nu știu, s-a dus la facultate și s-a transferat la Știința, actualul Sportul Studențesc”.
Meciurile cu Ripensia, de neuitat
Despre cele mai tari meciuri ale vremurilor în care era jucător, Ion Costea spune că acestea erau cele cu Venus București, dar și cu Ripensia Timișoara. „Așa cum noi eram echipa CFR-ului, Venus era echipa Capitalei și a Poliției. Unirea Tricolor era a negustorilor din Obor, Juventus era a ălora cu benzina, cu rafinăriile, iar Ciocanul era echipa evreilor. În ceea ce privește Ripensia, aveam niște meciuri extraordinare cu ea, atât la București, cât și la Timișoara. N-o să uit niciodată linia lor de atac, alcătuită din Dobay, Schwartz, Beke, Ciolac și Bindea. Cu ultimul am fost coleg de liceu la Cluj. Ce fotbaliști erau! Unul și unul!”.
„Bani de la Sandu, nu și de la Copos!”
Despre actualul patron al Rapidului, George Copos (foto), nea Costea nu vorbește tocmai la modul superlativ: „După ce n-am mai putut pregăti juniorii am vândut bilete la casă, numai să fiu lângă stadion, lângă echipă. De cele mai multe ori venea și fata mea să mă ajute. Copos nu mi-a dat niciodată nimic peste cei cinci la sută pe care îi primeam din prețul biletelor vândute”. „I-a dat, în schimb, Gigi Becali! S-a întâmplat o dată, la Pro Rapid, unde nu știu de ce venise”, completează fiica sa. Ultimul cuvânt îl are tot bătrânul: „Acum ceva timp m-au căutat doi băieți de la federație, care mi-au adus o plachetă și niște bani. A fost un gest frumos din partea lui Mircea Sandu”.
„Baratky a fost cel mai mare”
Chestionat în legătură cu cel mai mare fotbalist român pe care l-a cunoscut în atâtea decenii, Ion Costea n-are niciun dubiu: „Baratky a fost cel mai mare! Mare de tot. Peste Dobrin, peste Hagi, peste Petchovschi. Ce-i drept, nu era el chiar român, ci ungur din Oradea… Vorbea mai prost românește, dar nu asta contează. Dădea extraordinar cu ambele picioare, tare și precis. Am văzut goluri marcate de el și de la mijlocul terenului! Dacă voia, dădea de la 16 metri de cinci ori la rând în bara transversală! Și cu stângul, și cu dreptul! Avea tot, domnule: viteză, șut, viziune de joc, tehnică individuală, ce să mai vorbim, a fost imens! Am fost un privilegiat al sorții că am jucat alături de el”.
Lui Nae Manea îi zicea „Torpilă”
Unul dintre ultimele produse ale apreciatului tehnician, Nicolae Manea, spune că „la juniori, nea Costea îmi spunea «Torpilă», pentru că înaintea meciurilor îl întrebam mereu: «Câte goluri să dau, dom’ profesor?». Avea un caiet pe care-și nota el toate golurile, iar la finalul campionatului îmi zicea: «Mă, Torpilă, câte goluri ai dat, mă!», că marcam câte două-trei pe meci. Era un antrenor care știa unde să lucreze cu tine. Un uriaș antrenor de copii și juniori”.
A dat mâna cu regele Carol al II-lea
Ion Costea povestește cum l-a întâlnit pe Regele Carol: „Pe la sfârșitul anilor 30, România a jucat cu Serbia, parcă pe Giulești, iar în deschidere, noi, Rapidul, am jucat un amical nu mai știu cu cine. La stadion a venit să asiste la partida echipei naționale însuși Regele Carol al II-lea, care, însă, a văzut și ceva din meciul nostru. La final a dat mâna cu noi. Asta a fost prima oară, pentru că am mai dat mâna cu el o dată, la începutul lui 1940”. Costea își continuă istorisirea: „Era iarnă și venise în turneu în România o echipă rusească, Lokomotiv. Era un ger de crăpau pietrele. Ne-am aliniat la centru, iar el a venit din tribună și a dat mâna cu noi. Mi-aduc aminte că atunci rușii ne ceruseră să-i lăsăm să câștige, că, vezi-Doamne, sunt în turneu. N-am acceptat, cum să pierdem în fața regelui nostru?”.
Baratky îmi spunea: «Atent la cine ai lângă tine. Trebuie gândești înainte să primești minge. Dai pas la mine ca se câștigăm meci!». Un fotbalist și un om imens Ion Costea, ultimul jucător din echipa interbelică a Rapidului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER