UPDATE: E oficial, Florin Bratu a fost împrumutat până la finalul acestui an la campioana Bulgariei, Litex Loveci, informează site-ul clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„Florin Bratu a fost transferat temporar la Litex Loveci, până la 31 decembrie 2010. Actele de transfer au fost semnate în această după-amiază (n.r. – sâmbătă), clubul bulgar având opțiunea unui transfer definitiv”, a declarat președintele FC Dinamo, Nicolae Badea.
Așa cum a anunțat ProSport în ediția tipărită de ieri, Florin Bratu a plecat în Bulgaria pentru a efectua vizita medicală la noua sa echipă, Litex Loveci. Testele au ieșit bine, iar atacantul va fi prezentat oficial săptămâna viitoare la noua campioană a țării de la sud de Dunăre.
Nu este vorba de un transfer, ci de un împrumut pe o perioadă de șase luni, cu opțiune de cumpărare în cazul în care bulgarii vor fi mulțumiți de „Bratone”. „Mitralieră” nu a mers singur la vecini, alături de dinamovist fiind Eugen Trică. Olteanul a evoluat în trecut la Litex, iar acum a avut rol de impresar. Ieri, Ioan Andone a vorbit și el despre despărțirea de atacant: „Bratu va pleca la Litex Loveci sub formă de împrumut, pe șase luni. El vine și după acea accidentare și are nevoie de meciuri în picioare. Eu am vorbit în ultimele 24 de ore cu el, a făcut vizita medicală și este bine. I-am zis că are șanse mari să revină, el mă cunoaște foarte bine”, a spus ieri „Fălcosul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER