CFR Cluj și Unirea Urziceni, adică echipele care merg în Liga Campionilor, nu au jucători la Cupa Mondială – Lacina Traore (CFR Cluj / Coasta de Fildeș) nu a fost păstrat în lot, în timp ce Emmanuel Kone este împrumutat de campioni la Inter Curtea de Argeș – ; în schimb, Steaua, formație care a uimit în ultimul sezon doar prin lipsa performanțelor și prin conflictul Becali – fani va avea un om la CM după 12 ani: Kapetanos a fost oprit în lotul Greciei.
De la Marius Lăcătuș, în 1998, Steaua nu a mai trimis un jucător la Cupa Mondială. Kapetanos nu a jucat niciun meci oficial pentru eleni, iar în 2010 a fost chemat pentru prima oară la națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER