Jucătorii echipei Poli Iași au ajuns într-o situație cât se poate de neplăcută. Deoarece Poli nu și-a îndeplinit obiectivul, clasarea în primele zece echipe, jucătorii vor fi obligați de conducere să înapoieze toate primele de joc primite în decursul sezonului care tocmai s-a încheiat,
Președintele clubului Poli Iași, Cristian Stărică, a declarat astăzi că Regulamentul de Ordine Interioară al moldovenilor prevede exact această situație și că ieșenii nu au de ales.
„Potrivit Regulamentului de Ordine Interioară, jucătorii trebuiau să încaseze primele de joc în proporție de sută la sută doar în cazul în care era îndeplinit obiectivul, adică o clasare în primele zece echipe. Dacă echipa termina campionatul pe unul dintre locurile XI-XIV, atunci primele de joc scădeau cu 50 la sută, iar în cazul retrogradării, jucătorii nu primeau nicio primă. În condițiile în care noi, pentru a-i stimula, le-am dat multe prime integral, acum a venit momentul să facem o reglare a conturilor, dat fiind că echipa a retrogradat. Astfel, jucătorii vor returna primele obținute sezonul trecut!”, a spus Stărică.
Oficialul ieșean a mai adăugat că reținerea banilor se va face din salariile jucătorilor, care nu și-au mai primit drepturile bănești în ultimele două luni, dar că unii dintre ei ar putea fi forțați să aducă bani de acasă: „Jucătorii noștri au de luat salariile pentru ultimele două luni. În aceste condiții, vom reține din salarii acele sume care reprezintă primele de joc deja primite. Probabil vor fi cazuri în care unii fotbaliști își vor acoperi datoria față de club din aceste salarii, alții vor mai avea ceva bani de luat, iar alții ar putea fi nevoiți să aducă bani de acasă!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER