Impresarul atacantului Adrian Mutu, Victor Becali, a declarat, pentru site-ul violanews.com, că nu există nicio ofertă de transfer pentru internaționalul român al Fiorentinei din partea clubului AS Roma, iar mai multe legate de viitorul jucătorului se va ști după întâlnirea cu Pantaleo Corvino.
„Nu există nicio ofertă de la AS Roma, am citit și eu această știri în unele ziare, dar la noi nu au ajuns astfel de propuneri. Legat de viitorul lui Adrian? Este un moment complicat, deoarece situația este complicată în general. Vom ști mai multe după întâlnirea cu Corvino (directorul sportiv al clubului AC Fiorentina)”, a precizat impresarul român.
Cotidianul La Nazione a scris, la mijlocul lunii mai, că atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu este dorit de clubul AS Roma, care i-ar fi făcut o ofertă de 4 milioane de euro.
Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină. Suspendarea lui Mutu va expira în luna octombrie.
Atacantul român mai are contract cu Fiorentina până în 2012.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER