Pipita Higuain le-a dat mari emoții în ultima jumătate de an oficialilor de pe Bernabeu, amânând să semneze contractul scadent în 2011. Chelsea, City sau Juventus presau pentru transferul argentinianului, iar Realul nu putea să se opună în condițiile în care risca să îl piardă anul viitor gratis.
Odată cu venirea lui Mourinho, albii au scăpat și de această grijă, vârful care a punctat la foc automat în sezonul recent încheiat acceptând să semneze un nou contract scadent, în 2016, anunță As.
„Adevărul este că sunt foarte fericit că mi-am prelungit contractul. Am așteptat o ofertă bună din partea clubului și aceasta a venit. Nu am intenționat niciodată să părăsesc Realul. Mă simt foarte bine din punct de vedere mental, acum„, a spus vârful, pentru sursa citată.
În ceea ce privește numirea lui Mourinho, atacantul a avut, cum altfel, numai cuvinte de laudă. „M-am simțit bine cu Pellegrini, e un mare antrenor și un om bun. Îmi pare rău că nu mai este antrenorul nostru, dar fără îndoială un antrenor cu o istorie a succeselor i-a luat locul. Mourinho este un învingător, a demonstrat asta peste tot unde a fost și o va demonstra și aici. Sunt foarte entuziasmat de ceea ce o să urmeze la Real Madrid, deși trebuie să fiu conectat pentru moment doar la CM„
Referindu-se la Mondialul care bate la ușă, Pipita a punctat: „Mi se ridică părul în cap când mă gândesc că o să debutez la o așa competiție. Acum 4 ani mă uitam la televizor și îmi tot repetam ‘ar fi incredibil să ajung și eu acolo’. Sunt pregătit de cea mai mare competiție a lumii, sper să câștigăm titlul suprem„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER