Florin Prunea este de părere că cel mai mare câștig al naționalei după mini-turneul amical încheiat aseară cu victoria la scor de neprezentare împotriva naționalei din Honduras este acela că selecționerul a avut la dispoziție zece zile pentru a testa noi jucători și a pregăti campania de calificare pentru turneul din 2012.
De asemenea, Prunea a precizat că se află printre persoanele care au încredere în Lucescu junior și a afirmat că l-a atenționat pe acesta încă din momentul în care a preluat conducerea tehnică a naționalei că va fi atacat de persoane care au anumite interese.
„Aceste jocuri nu era în calendarul FIFA și mare câștig este că Răzvan a avut jucătorii la dispoziție în această perioadă. Mi-a plăcut evoluția de aseară a lui Florescu, iar Deac a confirmat evoluțiile bune. Mi-a plăcut jocul agresiv și faptul că am stat foarte sus. I-am spus lui Răzvan că va fi atacat de persoane care au interese și nu doar atacuri profesionale, ci și în plan personal. Eu am încredere în el. Datorită performanțelor lui și ale lui Olăroiu avem două echipe în Champions League”, a declarat Florin Prunea la gsptv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER