Amânarea prezentării oficiale a noului președinte, Dinu Gheorghe, și a noului antrenor, Marius Șumudică, creează neliniște nu numai în rândul fanilor, ci și al jucătorilor Rapidului, care se plâng că n-au cu cine să vorbească în club. Fotbaliștii giuleșteni au ajuns la situația hilară de a încerca să se învoiască la (încă) președintele echipei FC Brașov!
Nemulțumirea majorității fotbaliștilor s-a intensificat în ultimele zile când, dintr-un motiv sau altul, aveau neapărat nevoie să vorbească cu cineva din conducerea clubului, dar n-au putut să găsească pe nimeni. „Voiam să mă învoiesc o zi pentru că plec în vacanță în străinătate și voi întârzia la reunirea lotului din 13 iunie, dar n-am avut la cine. Din ce am înțeles, oficial n-avem încă președinte și nici antrenor. Nea Ando mă învoise, dar el nu mai este, așa că merg la risc”, a afirmat unul dintre fotbaliștii Rapidului. În această situație, de a întârzia o zi sau două la revenirea din vacanță, se află mai mulți români, dar în special străinii, care rareori reușesc să ajungă la timp.
„Mergem la risc!”
Pentru a nu-și crea probleme, câțiva dintre jucătorii care aveau nevoie de aprobare și-au luat inima în dinți și l-au sunat chiar pe Dinu Gheorghe, deși acesta nu recunoscuse încă public că le va fi șef. „Având în vedere că nu voiam să întârzii revenirea din vacanță fără aprobare, l-am sunat direct pe Dinu Gheorghe, pentru că aflasem din presă că dânsul va veni conducător. Din păcate însă, nu mi-a răspuns la telefon nici mie, nici colegilor mei”, a afirmat aceeași sursă.
Toată lumea știe că Dinu Gheorghe va fi viitorul președinte al Rapidului, numai că numirea întârzie. Prima oară, Copos anunțase că îl va prezenta marțea trecută însă, până la urmă, a renunțat. „Amânăm, nu vreau să-l prezentăm marți, sunt trei ceasuri rele, nu e bine”, a fost motivul oferit de George Copos. Numirea urma astfel să se oficializeze joi, dar această zi a trecut fără explicații.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER