Africa de Sud, teritoriul pe care oamenii trăiesc de peste 100.000 de ani, e cunoscută ca-n palmă de cuplul de vis al atletismului românesc Gabi Szabo – Zsolt Gyongyossy.
Pentru că antrenamentele fostei campioane olimpice de la Sydney au fost efectuate timp de opt ani (1997 – 2004) în zonele montane, pe câmpiile cu dune sau pe peticele de deșert ale țării în care spiritul lui Nelson Mandela, principalul activist contra aparheidului, menține încă echilibrul printre diferitele comunități etnice.
Șase luni pe an. Cam atât efectua câștigătoarea Golden League pregătirea în țara care va centra de vineri tot universul fotbalistic. Iar pentru a nu mai pierde timpul în căutarea cazării, cei doi și-au achiziționat în deceniul trecut o locuință departe de tumultul cotidian.
„La aproximativ 150 km nord-est de Johannesburg, e mai degrabă o căsuță, de care au grijă prietenii noștri. N-am mai fost de mult și acum e închiriată unor sportivi”, ne spun cei doi, dezvăluindu-ne și ocupația vecinilor din Africa de Sud. „Cresc șerpi pentru că veninul este foarte important și e vândut pentru a se face medicamente”. Că tot sunt 50 de milioane de locuitori și 11 limbi vorbite pe teritoriului populat înainte de colonizarea europeană de triburile de boșimani și hotentoți! Hoți? Mai sunt și acum! Gabi și Zsolt vă introduc mai adânc în atmosferă. 19 grade Celsius sunt azi în Johannesburg. Zsolt explică: „Acum la ei e iarna australă, cu nopți friguroase și zile cu soare. Primul impact cu soarele puternic poate lăsa urme, dacă nu purtați o șapcă sau o pălărie”
Mandela
Spiritul lui Nelson Mandela menține echilibrul în Africa de Sud, chiar dacă celebrul laureat cu Premiul Nobel pentru Pace nu se mai află la conducere. Astfel, între populația de o mare diversitate etnică nu există probleme rasiale. Ei îi spun Madiba, pentru că acesta era numele lui de trib”.
Rugby si cricket
„Ținând cont că rugbyul și cricketul sunt religii, complexele de antrenament sunt extrem de dezvoltate și moderne. Totodată, pe terenurile de golf parcă ți-e și jenă să pășești.
Parcul national Kruger
„Se numără printre cele mai importante rezervații naturale de pe glob, adăpostind elefanți, struți, girafe, zebre. Se află în nord-estul țării, într-o zonă de savană. Cu ajutorul unor mașini de safari, poți ajunge chiar lângă cita (n.r. – cea mai rapidă felină)”. Drumuri
„Șoselele sunt mai bune chiar ca-n Germania, iar pe autostrăzi poți rula cu o viteză maximă de 120 km/h. În orașele mari, traficul e intens, dar poți circula cu 60 km/h” Ghetouri, hoți și țânțari
„Ghetourile din marile orașe sunt periculoase, iar securitatea e precară în aceste zone. Hoții de buzunare sunt în scădere, dar cine știe?! Trebuie avut în vedere și faptul că mușcăturile de țânțari pot provoca malaria în zonele sălbatice!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER