Fostul tehnician Emeric Ienei, care și-a dat acceptul de a deveni președinte la Steaua, a declarat, vineri, la un post TV local, că adevărata problemă a fotbalului din România este modul în care se face selecția, considerând că vina aparține FRF, deoarece antrenorii nu sunt motivați suficient.
„An de an am participat la selecții de tineri jucători și să știți că există materie primă suficientă pentru a reuși să formăm o națională puternică. Problema este alta. Antrenorii sunt foarte prost plătiți și FRF trebuie să facă ceva. Pentru că tehnicienii sunt renumerați foarte slab, unii dintre ei acceptă bani de la unii părinți cu stare materială mai bună, iar mulți dintre copiii acestora nu au talent. Astfel se ocupă anumite locuri în echipe, din cauza acelor copii, care atunci când ajung la final de juniorat se lasă de fotbal, pentru că nu au talent sau nu le stă gândul la fotbal, însă sunt împinși de părinți de la spate. Atunci acei antrenori sunt trași la răspundere de părinții acelor copii de ce nu joacă sau de ce nu ajung fotbaliști. Aici trebuie făcut ceva, pentru ca antrenorii să nu mai fie puși în situația de a lua bani de la părinți, iar selecțiile să se facă corect”, a spus Ienei la postul TV Oltenia din Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Referitor la Cupa Mondială de fotbal, fostul selecționer al României crede că titlul mondial va fi câștigat de o echipă al cărei antrenor va reuși să-i recapaciteze pe jucători după un sezon foarte dificil. „Pentru jucători este bine că se dispută acest mondial în Africa, pentru că acolo este iarnă, iar temperaturile nu sunt mai mari de 20 de grade. Vă dați seama ce ar fi însemnat ca după un sezon și așa epuizant, să se mai joace și pe călduri de 35-40 de grade. De altfel, cred că antrenorul care va reuși să-și capaciteze jucătorii la maxim, va reuși cu echipa lui să-și adjudece laurii”, a mai spus Ienei.
VIDEO Golurile de la CM 2010 se văd 3D pe www.prosport.ro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER