Metamorfoza lui Becali este cât se poate de evidentă. Obișnuit să fie tot timpul în centrul atenției media, patronul din Ghencea a fost obligat de Pițurcă să iasă din lumina reflectoarelor, iar acest lucru este salutat inclusiv de finul Rădoi. Fostul căpitan din Ghencea îl laudă pe latifundiar și este convins că, în măsura în care se va avea răbdare, Steaua va redeveni o forță în fotbalul românesc.
„Ușor-ușor, Gigi Becali începe să-și recunoască greșelile. Proiectul Stelei sună promițător, dar echipa are nevoie de liniște și de răbdare„, a spus Mirel Radoi pentru Antena 1.
Steaua are nevoie de timp pentru a renaște; un reviriment nu se va produce de la sine, într-un timp record, indiferent de cine stă pe bancă și de investițiile făcute, crede Rădoi.
„Va fi o presiune mai mare dacă se va încerca din prima să i se ceară campionatul sau să treaca de grupele Champions League„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER