Atacantul italian al echipei AC Siena, Massimo Maccarone, s-a transferat la gruparea US Palermo, formație la care este legitimat și fundașul român Dorin Goian.
„U.S. Palermo comunică faptul că a ajuns la un acord cu A.C. Siena pentru transferul la formația «rosanera» al atacantului Massimo Maccarone. Jucătorul a parafat un acord pe trei ani cu opțiunea de prelungire pentru încă un sezon”, se arată în comunicatul grupării din Palermo.
Potrivit presei italiene, clubul din Siena va încasa aproximativ 4,5 milioane de euro în schimbul atacantului în vârstă de 30 de ani.
De-a lungul carierei, Maccarone a mai fost legitimat la formațiile AC Milan, Prato, Varese, Empoli, Middlesbrough și AC Parma.
În timp ce evolua la Middlesbrough, Maccarone a dat piept cu Dorin Goian în semifinalele Cupei Uefa. Gruparea din Albion s-a calificat în ultimul act, după ce a revenit incredibil în retur de la 0-2 la 4-2, două dintre reușite aparținându-i atacantului italian.
VEZI AICI CE A FĂ‚CUT MACCARONE ÎN PARTIDA MIDDLESBROUGH-STEAUA 4-2 DIN RETURUL SEMIFINALELOR CUPEI UEFA (ÎN TUR 0-1)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER