În plin foc al achizițiilor, Rapid a reușit probabil cea mai importantă lovitură a verii după ce l-a convins pe Juliano Spadacio să își prelungească angajamentul cu încă trei ani, pe lângă cei doi pe care îi mai are în Giulești. În sezonul trecut, câteva conflicte, dar și dorul de casă, îl făceau pe Juliano să îi forțeze mâna lui Copos să îi dea drumul să joace în Brazilia. Odată cu venirea cuplului Șumudică – Dinu Gheorghe în Giulești, situația s-a schimbat radical, iar bossul rapidist a scos asul din mânecă: 300.000 de euro pe sezon pentru încă trei ani la actualul contract. Spadacio a acceptat, Copos fiind artizanul numărul unu în convingerea brazilianului.
Se va retrage de la Rapid! În aceste condiții, mijlocașul poate spune deja că se va lăsa de fotbal în tricoul alb-vișiniu al Rapidului, după ce a jucat la doar patru echipe în întreaga sa carieră. „Juliano este un jucător extrem de bun și mai poate evolua încă zece ani la Rapid”, a confirmat informația patronul George Copos.
Marius Șumudică i-a anunțat pe fundașii Adrian Iencsi și Adrian Iordache că nu intră în vederile sale pentru sezonul viitor. De asemenea, nici tânărul atacant Andrei Crețu nu va merge în stagiul din Slovenia, trebuind să se întoarcă la Berceni, în Liga a III-a
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER