Fan fest fără fani!

Redactor:
Dan Filoti
Fan fest fără fani!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noțiunea de Fan Fest a apărut din dorința FIFA de a consola
cumva sutele de mii de fani veniți la turneele finale din toate
colțurile lumii. Cum capacitatea stadioanelor și biletele sunt
limitate, se impunea un alt loc în care fanii să se poată
manifesta.

Acum patru ani, la Cupa Mondială din Germania, la Frankfurt
fusese amplasat un uriaș ecran chiar pe râu. Pe mal erau tribune,
iar atmosfera depășea până și ce se întâmpla pe unele
stadioane.

Un țarc
imens lângă autostradă

Cu această imagine am pornit în căutarea zonelor Fan Fest
africane, a celui din Johannesburg mai exact. Primul șoc a fost că
aici nu au fost amenajate nicidecum în oraș. Bine, e de înțeles că
în centru nu avea ce să caute. Recomandările sunt clare:
„Ocoliți Downtown-ul (centrul)!”. Nu mă așteptam
totuși nici să îl găsesc pe marginea uneia dintre nenumăratele
autostrăzi. Accesul se face, așadar, exclusiv cu mașina. Tocmai
asta contravine cumva ideii de bază, în sensul că, de obicei, Fan
Fest e un spațiu exclusiv pietonal. Aici există chiar bandă de
urgență clar delimitată pentru accesul la „Inner Park Fest”, așa se
numește. Spre stadioane, în zi de meci nu există facilitatea
aceasta pentru mașinile oficiale.

Numai
paznici înfofoliți. Nici urmă de fani

Odată parcată mașina, intri pe o întindere imensă. O mlaștină în
dreapta și iarbă galbenă cât vezi cu ochii. Cam asta e parcarea.
Voluntarii deghizați în paznici sunt binevoitori și foarte
înfofoliți. Bate un vânt groaznic la marginea Johannesburgului, iar
soarele rânjește cu toți dinții. Mă felicit că mi-am luat cea mai
groasă haină posibilă. Merg cam un kilometru și, în afară de
paznici și polițiști, nu văd nici urmă de fani. La intrare scrie cu
litere mici: „Accesul în acest spațiu îl faceți pe propriul
risc”
. Ajung în fine în țarcul a ceea ce ar fi trebuit să
fie Fan Fest, dar nu văd decât corturi pe lângă care se adăpostesc
zgribuliți africanii. „Nu știm de Fan Fest. Stăm aici că
așa ni s-a spus. Nu vine nimeni. De dimineața nu am vândut niciun
hot dog”
, își varsă năduful o mamaie cu broboadă, haină de
fâș și două perechi de pantaloni, care păzește un cort unde ar fi
trebuit să se vândă ceva de mâncare.

Organizatorii au
bifat o normă, FIFA a închis ochii

Băuturile stau și ele stive. Cine naiba să aibă nevoie să se
răcorească pe frigul ăsta?! Undeva într-un colț niște paznici au
încins o miuță, iar porțile sunt două tomberoane.

Cinstesc evenimentul? Mai degrabă se încălzesc, că le e frig.
Oricum, au hainele pe ei. Trec de zona corturilor și ajung în câmp
deschis. Imaginea e dezolantă. Un ecran imens merge în gol pe
Slovacia – Noua Zeelandă. Nu se uită aproape nimeni. Caut și eu un
fan să schimb câteva impresii. Găsesc cu greu un danez. „Am
venit din curiozitate. E urât și trist aici. Nu se compară cu ce a
fost la alte turnee finale”
. Și asta se întâmplă în miezul
zilei. Nu vreau să îmi închipui cum e seara ori noaptea într-un
astfel de loc în care oricât am căutat nu am văzut nici urmă de
iluminare. E clar că a fost amenajat un spațiu pentru a fi bifată o
normă FIFA. E partea nevăzută și tristă a acestui Mondial. Unul mai
politizat ca oricând, în care dorința globalizării cu orice preț e
la fel de stridentă ca sunetul vuvuzelelor.

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×