În Africa de Sud se vorbește numai despre faptul că țara gazdă și Franța, finalista de acum patru ani, sunt ca și eliminate din competiție.
La meciuri, chiar dacă vorbim de cel de la 13:30, ora de aici, nu ai cum să reziști fără căciulă și haine groase. Este un adversar în plus pentru majoritatea formațiilor, ai căror jucători sunt obișnuiți cu alte temperaturi în această perioadă a anului. „Este un factor de care trebuie să se țină cont. Va câștiga echipa care va duce fizic acest turneu”, anticipa Pompiliu Popescu înainte de startul competiției. Majoritatea antrenorilor vorbesc în conferințele de presă despre acest adversar neașteptat care este frigul. Pe cei mai mulți i-a luat prin surprindere. Culmea, francezii au fost printre puținii care s-au pregătit la altitudine, ne amintim imaginile cu ei înotând prin troienele din Alpi, dar degeaba.
Bafana, premieră. Cocoșii, obișnuință Presa sud-africană, dar și cea internațională focusează pe Grupa A. Pe 22 iunie, la Bloemfontein se așteaptă un derby al deziluziei. Franța – Africa de Sud. Ambele echipe cu șanse minime de calificare, întrucât în celălalt meci, la Rustenburg, latino-americanelor Mexic și Uruguay le este de ajuns un egal pentru a merge împreună mai departe. Așadar, finalista ediției trecute și țara organizatoare sunt în pericol iminent de a pleca/rămâne acasă. E cert că doar una dintre ele se poate salva printr-o minune și printr-un joc al rezultatelor. Dacă Franța ne-a mai oferit în 2002 această surpriză, părăsind competiția după faza grupelor, în condițiile în care cu o ediție în urmă cucerise trofeul, ar fi o premieră ca țara organizatoare să nu se califice mai departe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER