După Alex Păcurar, Robert Stanca și Novak Martinovic, brazilianul Alexandre Cardoso ar putea completa „legiunea pandurilor” lui Pițurcă. De fundașul se interesează și Craiova, dar conform spuselor lui Condescu, acesta preferă să rămână la Târgu Jiu, în liga secundă.
„Sunt mai multe echipe interesate de Cardoso, dar trebuie să-l conving pe el să meargă. El discută cu cei de la Craiova, nu a spus că nu vrea să joace la Craiova, dar problema e că nu vrea să plece de la Pandurii. Trebuie să-l convingem că e bine pentru el și pentru club să joace un an în Liga I„, a spus Condescu.
În ceea ce privește jucătorii oferiți de Steaua în schimbul lui Martinovici, oficialul a precizat că antrenorul Marius Baciu a ajuns la un acord doar cu doi dintre ei: „Antrenorul Marius Baciu a discutat cu jucătorii pe care Steaua îi poate oferi, respectiv, Vâtcă, Onicaș, Tudose și Ninu. Tudose și Onicaș și-au dat acordul să vină la Pandurii și rămâne să vedem ce facem cu Vâtcă și Ninu„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER