Ionel Dănciulescu (foto) a fost felicitat de prietenii de la Dinamo pentru promovarea cu Hercules Alicante și crede că a venit momentul ca în atacul din „Ștefan cel Mare” să li se dea credit și tinerilor.
Salut, Danciu, și felicitări pentru promovare! Mulțumesc, dar să știi că nu a fost deloc ușor. Am suferit până în ultima etapă, dar poate așa este mai frumos. Hercules a revenit pe prima scenă după 14 ani, iar aici este o bucurie de nedescris. Ne-am bucurat cu fanii în centrul orașului, iar acum suntem invitați peste tot. La Alicante, și Mondialul a trecut pe planul secund.
Ești golgheterul echipei, iar în față se văd vedetele din Primera. Ești pregătit? Mie nu prea îmi e frică. Sunt pregătit și mă bucur că am putut să ajut la această performanță. Pentru cariera mea este un lucru frumos să pot să joc într-un campionat atât de puternic. Nu mă simt bătrân, mai ales că aici nimeni nu te întreabă de buletin. Contează doar ce faci pe teren.
Dinamo te-ar fi vrut înapoi în cazul în care nu ai fi promovat. Te-ai fi întors? Ți-am spus că nu îmi e frică, dar la Dinamo sunt atacanți buni. Niculae, Niculescu, Andrei Cristea și, în plus, eu spun că a venit momentul puștilor. Ganea trebuie să joace, pentru că a demonstrat pe unde a fost trimis că are valoare. La fel și alții.
De revenirea lui Andone la Dinamo ce spui? Este foarte bine. Va conta mult, dar să știi că tot de jucători depinde în cea mai mare măsură câștigarea campionatului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER