Selecționerul Elveției, Ottmar Hitzfeld, a declarat Valon Behrami nu ar fi trebuit eliminat în meciul pierdut, scor 0-1, cu naționala statului Chile, în etapa a doua a grupei H de la Cupa Mondială, informează AFP.
„A existat multă presiune în acest meci, știam că chilienii sunt puternici și că trec rapid de la un joc defensiv la unul ofensiv. Însă eliminarea lui Behrami ne-a făcut meciul foarte dificil. A fost o bătălie foarte grea pentru noi. Toți jucătorii au luptat, din nefericire am primit un gol în minutul 75, din ofsaid sau nu, imaginile o vor demonstra. Când am încercat să egalăm am putut vedea ce echipă puternică este Chile. Un rezultat de 1-1 ar fi fost perfect și meritat, deoarece am fost 10 contra 11. Cartonașul roșu nu a fost însă meritat„, a declarat Hitzfeld.
Reprezentativa statului Chile a învins, luni, cu scorul de 1-0 (0-0), naționala Elveției, într-un meci disputat pe Stadionul Port Elizabeth, din Nelson Mandela Bay, și care a contat pentru grupa H a Cupei Mondiale.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Mark Gonzalez, în minutul 75.Naționala Elveției a evoluat, din minutul 31 al partidei, cu un om mai puțin pe teren după eliminarea mijlocașului Valon Behrami.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER