După ce Ioan Neculaie i-a fixat un preț prohibitiv lui Mihai Roman, președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, s-a reorientat pe piața transferurilor și a acoperit partea dreaptă a mijlocului giuleștenilor cu Gustavo Veronesi, un brazilian care a jucat cinci ani în Grecia.
Mijlocașul are 28 de ani, a evoluat ultima dată pentru AO Kerkyra, care a promovat anul acesta în prima ligă elenă, și vine în Giulești din postura de liber de contract. Interesant este faptul că Rapid l-a furat pe Gustavo de sub nasul vicecampioanei Greciei, PAOK Salonic, cu care bătuse palma zilele trecute, dar cu care nu semnase încă angajamentul. Presa elenă a anunțat zilele trecute transferul, dar PAOK a preferat să rezolve mai întâi transferul lui Salpingidis și astfel l-au pierdut pe brazilian în fața giuleștenilor. Acest lucru are totuși un precedent foarte recent, pentru că Gustavo nu este primul jucător acontat de Rapid în detrimentul grecilor. Marcos Antonio, fundașul central care a semnat săptămâna trecută cu Rapid, se înțelesese deja cu PAOK, dar în ultimul moment, jucătorul s-a sucit și a semnat cu „feroviarii”.
A trecut și pe la Juventus-Colentina Un lucru mai puțin cunoscut despre mijlocașul dreapta cumpărat de Rapid este faptul că acesta nu e străin de România. Gustavo a susținut în 2004 probe de joc pentru divizionara secundă de atunci, Juventus Colentina, dar a avut ceva probleme cu actele și a plecat la Akratitos. Mijlocașul a evoluat apoi doi ani pentru această echipă în A Ethniki (prima ligă elenă), iar apoi alți trei ani pentru Kerkyra în liga secundă. În ceea ce privește performanțele, Gustavo este un adevărat gladiator, jucând în ultimele două sezoane peste 90% din meciuri.
„Gustavo era așteptat la Salonic, dar el este în România acum. E al doilea jucător, după Marcos Antonio „furat” de Rapid lui PAOK”, Yianis Pagos, ziarist grec
Bătuți de ultimul loc din Rusia
Cu doar o singură modificare în primul „11” față de amicalul cu Koper (1-1), Nicolae Grigore în locul lui Herea, Rapid a pierdut aseară, 1-3 cu Novosibirsk, ultima clasată din Rusia. Giuleștenii au bifat ieri și cel de-al doilea amical din Slovenia. Pentru întâlnirea cu Sibir Novosibirsk, Șumudică a trimis pe teren zece dintre cei 11 fotbaliști pe care i-a folosit în meciul cu Koper, singura modificare fiind Nicolae Grigore, care l-a înlocuit pe Ovidiu Herea. „Grig” a revenit în tricoul alb-vișiniu după un sezon petrecut la FC Brașov. La fel ca și în primul amical, giuleștenii s-au întrecut în ratări, campion fiind din nou Răduță, care a reușit să rateze și din trei metri. Pentru alb-vișinii a reușit să marcheze Juliano Spadacio, în minutul 85, când scorul era deja 3-0 pentru gruparea rusă. Rapid a jucat în următoarea formulă: Bornescu (min. 46, Straton) – Rui Duarte, Marcos, Mardare, Ezequias – C. Lazăr, N. Grigore (min. 46, Herea) – Spadacio, Grigorie (min. 46, Tene), Cesinha – Răduță (min. 69, Coman).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER