Fotbaliștii de la CFR au fost felicitați astăzi de prefectul Florin Stamatian, într-o întâlnire care a avut loc la Prefectura Cluj. La întâlnire au mai fost prezenți și primarul Sorin Apostu și președintele CJ Cluj, Alin Tișe. Stamatian a mărturisit că abia așteaptă derby-urile care vor avea loc în acest sezon între CFR și „U” Cluj. CFR a fost reprezentată de președintele IulIU Mureșan și antrenorul Andrea Mandorlini, alaturi de secunzii sai, plus jucătorii campioanei. Fiecare fotbalist a primit câte o plachetă cu numele său și cu sigla Prefecturii.
„Este o mare onoare pentru noi și ne-am bucurat, e o încununare a unei munci și a unui succes. Faptul că am făcut eventul, am câștigat de trei ori Cupa Romaniei și o Supercupă și sperăm să o câștigăm și în acest an pe 18 iulie, sunt performante notabile. Performanțele pe care le-am obținut noi, clubul CFR Cluj, le-am reușit împreună, jucătorii, antrenorii, acționarii, conducerea, administrația locală și județeană„, a spus Iuliu Mureșan. Totodată, șeful ardelenilor a spus că singurul jucător dintre cei împrumutați sezonul trecut care vor pleca în cantonamentul din Austria e Ema Kone.
articol scris de Andra LUPOU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER