Hănescu și-a cerut scuze pentru incidentul de la Wimbledon: „Nu ar fi trebuit să reacționez așa! Am greșit!”

Hănescu și-a cerut scuze pentru incidentul de la Wimbledon:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Hănescu și-a cerut scuze pentru gestul din partida cu
germanul Daniel Brands, meci contând pentru turul trei ai turneului
de la Wimbledon.

Românul își recunoaște greșeala și spune că ar fi trebuit să fie
mai cumpătat, dar accidentarea de la finalul setului patru și
injuriile venite din tribună l-au făcut să cedeze nervos.

„Vreau să cer scuze publicului, All England Lawn Tennis
Club și tuturor celorlalți pentru comportamentul meu din seara
trecută de la sfârșitul partidei cu Daniel Brands. Au existat
câțiva oameni printre spectatori care m-au insultat de la începutl
meciului. Am fost pe punctul de a câștiga, am avut patru mingi de
meci, dar din păcate nu le-am putut închide. Apoi, la sfârșitul
setului patru m-am accidentat la picior. Mi-am pierdut controlul în
setul al cincilea după ce am auzit încă o insultă din public. Nu ar
fi trebuit să reacținez așa, dar sunt om și fac greșeli”
,
a declarat Hănescu conform Adevărul.

Pentru reacția necontrolată de la Wimbledon, dar și pentru „lipsa
de combativitate”, jucătorul român a fost amendat cu 15.000 de
dolari.

Vineri seară, în setul cinci al partidei cu germanul Daniel Brands,
din turul al treilea de la Wimbledon, Victor Hănescu a încercat să
tragă de timp după ce a acuzat probleme medicale în setul patru,
pentru a-i forța pe arbitri să amâne partida pentru sâmbătă. Aceste
gesturi ale lui Hănescu nu au fost pe placul publicului londonez
care a început să îl susțină și mai puternic pe Brands, locul 98
ATP.

Imaginile TV l-au arătat pe Hănescu care scuipa înspre mai mulți
fani, la începutul setului decisiv, după ce sportivul român a fost
victima unor injurii venite dinspre tribună.

După ce la începutul gameului trei din setul decisiv Hănescu a fost
penalizat de arbitru pentru comportament nesportiv, camerele care
transmiteau meciul l-au surprins pe sportivul român înjurând în
limba română mai mulți spectatori. După ce i-a cerut arbitrului
partidei să intervină pentru calmarea spiritelor, iar acesta nu a
făcut-o, Hănescu a făcut intenționat patru greșeli de picior, după
care s-a îndreptat spre centrul terenului. Hănescu a întins mâna
spre arbitru pentru a anunța că renunță la meci. Acesta, vizibil
mirat de hotărârea sportivului român, nu a întors gestul și l-a
căutat din priviri pe supervizorul partidei. Ulterior, Hănescu l-a
salutat pe Brands, iar publicul a izbucnit în urale că sportivul
german a acces în optimile de finală de la Wimbledon.

Sportivul român, în vârstă de 28 de ani, a părăsit terenul de joc
la scorul de 3-0 pentru Brands.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×