Duster 1,6, benzină, 105 cai, 4×4, aceasta a fost varianta testată de ProSport. Ce am urmărit, ce vrem să dovedim? Nimic deosebit în afara faptului că am vrut să ne convingem de ce ar fi bine să ne cumpărăm un Duster. Mai jos, scurt și la obiect, părerile noastre despre ce e bine și ce e rău la Duster, după cum urmează: Impresia la prima vedere – adică aspectul: mi-a plăcut mult, varianta condusă fiind un Duster negru, cu pachetul crom, plus jantele de aliaj, în dotare. Asta ar fi de precizat: fără jantele respective, Duster ar fi mult mai anost la exterior. În rest, modelul ales chiar a atras atenția pe stradă (inclusiv polițiștilor), semn că nu prea s-au văzut multe pe șoselele României până acum. Nota ProSport: 8 Confortul interior: Nefiind obișnuit cu Loganul, spre exemplu, a trebuit să caut claxonul atunci când am avut prima oară nevoie de el, ca și butoanele pentru geamurile din spate. În rest, m-am simțit foarte confortabil la volan, vizibilitatea a fost OK, iar spațiul interior extrem de generos. Scaunele din piele, bonus, dar ele pot fi trecute la capitolul fițe, mai ales că și costă. Nota ProSport: 7 (dacă aș fi luat în calcul doar poziția la volan și senzația de stabilitate, nota ar fi fost 9)
Spațiul de depozitare: Cine vrea un Duster vrea spațiu. Iar românii au făcut cum au făcut și au oferit mult spațiu. Am mers patru persoane adulte plus un copil, în scaun special, și nimeni nu s-a plâns. Plus pungi, jucării etc. Cât despre portbagaj, dacă ar fi avut plasa despărțitoare pentru locurile din spate, ar fi fost impecabil. După cum se vede și din poză, au încăput de toate în spate. Nota ProSport: 9
Consum: La patru persoane plus una (mică) și superîncarcată, Dusterul nostru a consumat cam 11 la suta de kilometri. Unii spun că e OK în condițiile date, alții spun că e mult. A, viteza medie a fost 100-111 km/h, 120 km/h pe autostradă! Trageți voi concluziile. Nota ProSport: 7
4×4: Impecabil la drumurile noastre, dar mai ales la drumurile proaste de la țară. Absoarbe foarte bine denivelările și stă excelent pe drum. Rămâne întrebarea dacă se va comporta la fel și la 70-100.000 km! Am încercat să mă port cu ea ca și cum ar fi fost a mea, deci nu am exagerat cu gropile, iar concluzia se reflectă în nota ProSport: 10!
Concluzia generală: Dusterul testat are un preț de 17.000 de euro! Nu știu câți români și l-ar permite acum, dar pentru străini e o afacere. Deși e făcut fix pentru drumurile noastre! Nu cred că se merita o variantă 4×2 a Dusterului, nici opțiunea cu piele integrală ori varianta pe benzină. Asta ține de calculele fiecăruia. Dar pentru cineva care are copil (copii) mic și vrea să plece la câteva săptămâni în drumeție, e OK. Se înfige la drum, e stabilă, deși nu a dat peste cap testele de securitate. Vă spun doar atât: mi-a părut rău când a trebuit să o duc la reprezentanță. Dar, când îmi amintesc cât costă, mă întreb de unde fac rost de bani! Sau dacă nu e mai convenabilă o mașină second-hand din Germania? Totuși, prima impresie contează întotdeauna, nu-i așa?!
> Conform Ziarului Financiar, în luna mai, prima de comercializare a Daciilor Duster, SUV-ul românesc a acaparat 50 la sută din piața de profil. Din 1.000 de SUV-uri vândute în România, 500 au fost Duster-uri; > Doar în luna mai, Duster a fost exportat în 5.800 de exemplare; > Preț 12.800 de euro costă modelul testat fără dotările suplimentare gen jante de aliaj, piele, comenzi pe volan sau pachetul crom.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER