Pulhac va pleca în sfârșit de la Dinamo! Dacă iarna trecută a ratat două transferuri în aceeași seară, la Livorno și Valladolid, acum este sigur că fundașul „câinilor” va părăsi gruparea din „Ștefan cel Mare”. Iar destinația lui va fi Spania, unde sezonul viitor va evolua în Primera Division.
Mai precis, fundașul „câinilor” va merge la Hercules Alicante, echipă care are experiență în a face afaceri cu roș-albii. Asta pentru că, nu cu mult timp în urmă, gruparea condusă de Esteban Vigo, fostul tehnician din „Groapă”, l-a transferat și pe Ionel Dănciulescu. De fapt, chiar antrenorul spaniolilor a insistat pentru ca Pulhac să meargă la Alicante, interesul ibericilor fiind vechi de câteva luni. Fotbalistul a trimis mai multe DVD-uri în Spania, iar șefii echipei care a promovat în prima ligă în acest an după 14 sezoane și-au dat OK-ul pentru aducerea fundașului stânga în vârstă de 25 de ani.
Ar fi vrut să plece definitiv
Însă numai pentru un împrumut, chiar dacă Pulhac a fost cel care a ezitat. Asta pentru că jucătorul ar fi vrut un transfer definitiv, dar cei de la Alicante nu au vrut să audă de așa ceva. Așa că s-a ajuns la „modelul Dănciulescu”: întâi împrumut, un an de această dată, cu opțiune de cumpărare. Aseară, Pulhac a jucat probabil ultimul meci în tricoul „câinilor”, chiar dacă, speriat de perspectiva unei accidentări care să-l facă să rateze și acest transfer, jucătorul nu ar fi vrut să evolueze!
„Eu acum suflu și în iaurt. Știu de Hercules, știu că mă vor, știu că sunt tratative avansate, dar, până nu plec, nu mai zic nimic” Cristi Pulhac, fundaș Dinamo
200 de mii de euro va fi salariul stagional al lui Pulhac la Alicante
250 de mii de euro va încasa Dinamo pentru împrumutul lui Pulhac la Alicante
Vine uriașul Kadlec „Câinii” vor să-l aducă la echipă pe Jan Kadlec (20 de ani), de la Sparta Praga, iar în aceste zile atacantul înalt de 2,01 metri va ajunge în Austria, acolo unde va fi testat de Ioan Andone. „Fălcosul” a cerut un atacant de careu, mai ales că Osvaldo Miranda nu s-a mai prezentat la echipă, iar șefii au solicitat deja certificatul internațional de transfer al argentinianului pentru a-l suspenda! Andone își dorește să joace în sistemul 4-2-3-1 și ar fi vrut să se bazeze pe Miranda, dar se pare că acum și-a luat gândul de la folosirea sud-americanului, iar Kadlec e noul său pariu.
Vor un portar-golgheter! În cantonamentul din Austria va sosi și portarul camerunez Leonel Mayebi. Ultima dată, africanul a jucat în Israel la prim-divizionara Maccabi Nazareth, iar în cariera sa a mai trecut și pe la Metz, în prima ligă franceză, dar și pe la AEK Larnaka (Cipru) și Beitar Ierusalim. Mayebi (23 de ani) s-a remarcat în Israel printr-un gol marcat pentru Maccabi într-o partidă de Cupă, atunci când a reușit să egaleze în ultima fază în urma unui corner.
Imaginile pot fi neclare în măsura în care nu ai ochelarii speciali oferiți gratuit astăzi, alături de ediția tipărită a ziarului nostru. Cumpără ProSportul de JOI – primul ziar integral 3D – și vei primi o pereche de ochelari prin intermediul cărora vei vedea 3D!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER